Investitiile derulate în statiunea montanã Straja claseazã domeniul schiabil pe primul loc în România în ceea ce priveste infrastructura dedicatã pasionatilor de sporturi de iarnã.
Investitiile publice corelate cu cele private au un efect pozitiv asupra turismului de iarnã din Straja. Colaborarea administratie-investitori privati este un exemplu de bune-practici.  În Strajã, la momentul de fatã se schiazã pe trei pârtii de schi, iar Emil Pãrãu, principalul investitor privat din Straja sustine cã sunt pregãtite o serie de  surprize pentru turisti.
“Am reusit sã  deschidem trei pârtii pentru cã în ultimele zile a mai si nins, si cu zãpada artificialã pe care am fãcut-o se poate schia pe pârtia Constantinescu, pe Platoul Soarelui, la Canal si Mutu. Telescaunele functioneazã toate dar sperãm cã vom avea si turisti. Acestia nu stiau cã se schiazã pe asa multe pârtii dar sperãm cã de acum înainte vor fi tot mai multi turisti. Pentru cei care sunt la munte va fi si o surprizã pentru cã vor asista la obiceiurile traditionale din Valea Jiului”, a declarat Emil Pãrãu, investitor Straja.
Potrivit lui Emil Pãrãu, Straja este singura statiune de schi din România care dispune de multe instalatii de transport pe cablu.
“În plin sezon se schiazã pe 27 de  kilometri de pârtie ceea ce probabil este unic în România. Raportat la instalatii avem patru telescaune, sase teleschiuri si o telegondolã. Nu foarte multe statiuni montane din România pot spune cã au atâtea instalatii pe cablu”, a mai spus sursa citatã.
Statiunea Straja însumeazã aproximativ 27 km de domeniu  schiabil. Cele  11 instalatii de transport pe cablu  le asigurã turistilor accesul  facil la toate pârtiile din statiune. Sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipatã cu instalatie de transport pe cablu. Cinci dintre  acestea beneficiazã si de instalatie de nocturnã, fãcând astfel posibilã utilizarea pârtiilor pânã seara târziu. Sunt întretinute cu ajutorul utilajelor de bãtãtorit zãpada, pentru a le mentine în conditii cât mai bune de schi.
Cosmin BACIU