Laboratorul Universitãtii din Petrosani care a fost cuprins de un incendiu a fost reabilitat în totalitate. Reprezentantii institutiei de învãtãmânt superior din Petrosani au investit si în modernizarea aparaturii care se afla în laborator.
„Laboratorul a fost reabilitat în totalitate, iar acum urmeazã ca din cursurile postuniversitare ale cadrelor didactice care lucreazã acolo si din alte contracte de cercetare pe care le au sã doteze laboratorul. Pagubele au fost minime pentru cã au ars douã calculatoare care erau depãsite moral si dorim sã îl dotãm cu aparaturã modernã care sã fie utilã atât studentilor cât si cadrelor didactice la cercetare si aceasta poate fi fãcutã cu cei de la masterat si doctorat. Am modernizat complet tot laboratorul. Acolo erau unele aparaturi mai vechi, dar care nu au avut nicio problemã. Am refãcut si instalatia electricã si toate converg înspre un laborator nou”, a declarat prof. Univ. Dr. Ing. Habil. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii Petrosani. Un cadru didactic este de vinã pentru producerea incendiului. Acesta a fost si sanctionat, însã la nivelul Universitãtii din Petrosani s-a elaborat si o metodologie pentru prevenirea incendiilor.
„Ancheta a fost finalizatã si cadrul didactic a primit o sanctiune, a fost o comisie iar rezultatul l-am validat si noi iar acum pagubele vor fi plãtite de cei vinovati. În urma acestui incident am creat niste metodologii si am dezvoltat un fel de proceduri care sã limiteze asemenea evenimente”, a mai spus sursa citatã. Metodologia se prelucreazã cu toate cadrele didactice si cu personalul administrativ. Reamintim cã un incendiu a izbucnit la un laborator al Universitãtii din Petrosani în urmã cu câteva sãptãmâni.
Cosmin BACIU