Nu mai putin de 280 de mineri, multi dintre ei fiind dintre cei care au protestat la minele Uricani sau Paroseni, urmeazã acum sã beneficieze de prevederile Ordonantei 36.
Se fac pregãtiri spun cei de la Agentiile locale de Ocupare si Formare Profesionalã, care pregãtesc serviciile de preconcediere, dar fac si demersuri pentru cã acesti oameni vor putea sta acasã timp de doi ani, timp în care sã fie  remunerati.  ALOFM le dã indemnizatia de somaj si  venitul de completare, care va fi plafonatã ca sumã la valoarea câstigului salarial mediu din luna ianuarie 2019, adicã, nu mai mult de 2.936 de lei.
„A apãrut acea ordonantã prin care se aprobã mãsura protectiei persoanelor ce vor fi disponibilizate. La finele anului, suntem pregãtiti sã preluãm încã un numãr de someri din minerit. Lucrãm pe anexe si am fost anuntati de serviciile de concediere deocamdatã. Din luna decembrie, vom fi prezenti la unitãtile miniere din cadrul Societãtii Nationale de Închideri de Mine, pentru a oferi  servicii de preconcediere”, a spus Judith Babtan, sefa ALOFM Petrosani.
CEH încã nu face disponibilizãri
În tot acest timp, minele viabile nu vor face disponibilizãri, desi si angajatii de acolo ar astepta asta . Liderii de sindicat spun cã ei nu sunt de acord cu astfel de mãsuri, mai ales cã în subteran se simte acut lipsa angajatilor.
„În momentul de fatã nu am fost notificati. S-au fãcut chiar angajãri, dupã cum stiti si cred cã nu mai este timp fizic pentru astfel de notificãri pânã la finele acestui an. Pe vechiul program de concediere pentru minele Lupeni si Lonea, exista un numãr de 55 de locuri pentru concedierea colectivã, dar nu se  preconizeazã în acest an”, sustine Darius Cîmpean, presedinte al Sindicatului Muntele, din cadrul CEH.  Singurele unitãti miniere care ar putea concedia  angajati în cadrul CEH sunt Lupeni si Lonea, însã, odatã ce s-a convenit continuarea activitãtii la acestea,  este putin probabil ca asta sã se întâmple în 2019.
Diana MITRACHE