Îmbrãcati de ceremonie, o mânã de fosti militari, câtiva angajati din politiile locale si o mânã de functionari, de îi numãrai pe degete, plus ceva copii adusi de la scoalã. Cam asa au sãrbãtorit armata cei din Valea Jiului, iar mai apoi, ca sã vadã tot poporul, primarii s-au postat pe facebook.
La Petrila, la monumentul eroului necunoscut, unde, am aflat de la colonelul în retragere Adrian Ronai, unul dintre militarii care a luat cuvântul, cã sunt îngropati doi militari al cãror nume nu a fost cunoscut niciodatã, câtiva copii au cântat si au recitat. Mi-am adus aminte de manifestãrile ceausiste, mai ales când una dintre învãtãtoare plimba în lungul sirului de copii, un microfon, de parcã astfel micutii s-ar fi auzit mai bine când cântau în cor. A fost o scenã la care toatã lumea a schitat zâmbete, si nu pentru copiii care au fãcut ceea ce au fost învãtati sã facã. Doi pensionari ce urcau scãrile, cu plasele de la piatã, ascultau atenti discursul si, la fraza în care colonelul a vorbit despre mãretia armatei noastre, se întrebau retoric „ce-a mai rãmas?”. Din fericire, l-am auzit pe colonel spunând de trupele care încã luptã în teatrele de rãzboi din lume si i-a numit eroi si pe cei ce au cãzut acolo, dar si pe cei ce se întorc de acolo.
La Petrosani, tot militarii în retragere au fost baza. Manifestãrile s-au tinut în Cimitirul Eroilor, care pentru unii dintre cei ce au purtat uniforma o viatã, a devenit locul pe care îl îngrijesc mereu. Aici, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a primit din partea colonelului Ioan Levitchi, o medalie. Si toatã manifestarea a fost surprinsã în fotografii, ce ulterior au fost postate pe pagina de socializare.
Si, la fel a fost si la Vulcan, unde, în fata unui sarcofag din marmurã neagrã, întreaga suflare militãreascã, la care i s-a alãturat si primarul Gheorghe Ile, fãrã uniformã militarã de aceastã datã, a comemorat eroii cãzuti pe linia frontului din exact acel loc. Lupeniul, Uricaniul si Aninoasa par sã nu fi initiat vreo manifestare la finele sãptãmânii trecute, alta decât cele electorale, la care au strâns si oamenii locului. Bineînteles, de la fiecare manifestare nu au lipsit preotii, care au rostit si cântat rugãciuni, urmate de „Dumnezeu sã-i ierte si sã-i odihneascã” si parcã asta a fãcut singura diferentã între ceea ce stiam din anii comunismului si zilele de azi.
Niciun copil nu a prea priceput ce se întâmplã, lectiile de istorie sunt seci si pline de informatii slab structurate, profesorii fac si ei ce pot, dacã vor, însã, pãrem cu totii uitati în timpuri demult apuse, de care vrem sã ne dezicem.
Diana Mitrache
