În anii post-revolutionari, românii s-au obisnuit sã celebreze tot felul de sãrbãtori care nu au nici în clin, nici în mânecã si nici mãcar în tiv cu istoria si traditia lor popularã.
Adicã marcheazã niste date si agape prea putin importante si, în plus, nãscute târziu de o „traditie” care ducea lipsã de zile marcante pentru a se identifica cu un tãrâm proaspãt cucerit sau cu cineva anume. Aici ar fi vorba despre “kitchioasa” Americã, mai exact spus SUA sau USA, pe graiul lor. Si uite asa, cei mai vechi europeni au ajuns sã „tinã” si sã celebreze niste „chestii” inventate în special de cãtre cei mai noi nord-americani.
În România de astãzi, Halloween-ul (poate mai exact spus Helloween), despre care nimeni nu stie în mod sigur ce a fost si cu ce s-a ocupat, este celebrat, probabil din inertie nord-atlanticã, adicãtelea NATO, la sfârsit de octombrie, pentru cã asa este la modã, de „bon-ton” sau „trendy” si nu în ultimul rând pentru cã un întreg sistem de fãcut bani este multumit de identificarea unui nou prilej de a goli buzunarele si asa goale ale românului de rând.
Dacã în urmã cu ceva ani se cumpãrau cadouri doar cu ocazia unor evenimente bine stabilite, gen Paste, Crãciun, zile onomastice, 1 sau 8 martie, dupã „Momentul Decembrie 1989”, bugetele familiale sunt subtiate si de cãtre importatele si putin importantele (pentru români) sãrbãtori de genul Halloween sau St. Valentine s Day. O fi acum ziua Sfântului Valentin noua sãrbãtoare universalã a dragostei, dar putini mai stiu cã si românii, din vremuri imemoriale, îl au pe Dragobetele lor, celebrat de mii de ani pe 24 februarie, cu câteva zile mai târziu decât noul Dragobete – Valentin serbat pe 14 februarie.
În ceea ce priveste Halovin-ul ãsta, spune-se o celebrare de sorginte celticã, aceasta este si ea nou apãrutã pe meleagurile carpato-ponto-danubiene si reprezintã o bunã ocazie de vânzare a dovletilor. Adicã un fel de „Dai un ban pe un bostan” ca sã se laude progenitura ta cu creatia sa pe la scoalã sau pe la „party-urile” special organizate în acest scop.
Cam atât, cã-n rest, pentru românii adevãrati, nu reprezintã nimic. Dacã pânã în urmã cu ceva ani, când eram trasi pe stânga, celebram, de exemplu, ziua Tãtucului Stalin, acuma, normal, dupã ce am trecut pe dreapta, mai trebuie sã serbãm si serbãrile NATO. Interesant ar fi de aflat ce vom mai celebra atunci când vom ajunge si-n centru. Poate
Ziua Mondialã a Punctului G…
Mircea Nistor
