Cresterea gradului de încasare a facturilor pentru serviciile prestate beneficiarilor, scãderea timpului de interventie la avariile semnalate pe retelele de distributie a apei si de colectare a apelor uzate dar si activitãtile de relatii cu publicul sunt tot atâtea repere din activitatea derulatã cu succes si în cursul lunii septembrie de colectivul societãtii Apa Serv Valea Jiului SA Petrosani.
Ca urmare a analizei efectuate de conducerea operatorului regional de apã si canalizare din Valea Jiului, în sedinta de bilant a activitãtilor din luna precedentã, au fost premiati angajatii a cãror activitate din luna septembrie a fost evidentiatã.
Astfel, salariatii lunii septembrie 2019 din echipa Apa Serv sunt:
– Emilia Marcela Cegenyi – agent comercial- în cadrul Centrului de Încasãri Petrila
– Petre Mangu – lãcãtus în cadrul Statiei de Tratare a Apei de la Valea de Pesti
– George Daniel Angeru – mecanic în cadrul sectiei apã canal Petrosani
De asemenea, conducerea Apa Serv a decis sã acorde titlul de ”Colectivul lunii octombrie”, membrilor Centrului de Încasãri Petrila. Acesta este format din: Emilia Marcela Cegenyi – coordonator centru, Mihaela Adriana Morariu, Elisabeta Crisan, Rodica Drãghici si Anisoara Lãzãroiu.
”La fiecare început lunã avem plãcerea de a ne întâlni cu colegii nostri, pentru a ne bucura împreunã de performantele muncii noastre în cadrul Apa Serv Valea Jiului. Nu pot decât sã mã bucur cã aceastã competitie a salariatilor si colectivului pe care îi evidentiem pentru activitatea din luna precedentã a devenit realmente una mobilizatoare pentru toti salariatii nostri. Astãzi, a fost rândul altor colegi sã fie premiati pentru activitatea lor din luna precedentã. Îi felicit si-i invit sã o tinã tot asa în activitatea lor de zi cu zi în beneficiul echipei noastre si al clientilor nostri”, a declarat Cristian Ionicã, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Biroul de presã Apa Serv Valea Jiului