Nu mai putin de 10 familii care locuiesc undeva la periferia Petrosaniului cer, de ani de zile, sã le consolideze cineva singura cale de acces spre casele lor. Ei locuiesc peste Jiu si, ca sã ajungã acolo, traverseazã apa peste un pod subrezit de timp, deteriorat, cu dale din lemn care lipsesc si sârme ce stau sã plesneascã.
Si asta nu e tot, salvarea, pompierii, ori masina mortuarã nu are cum sã ajungã acolo. Si, ca sã fie peisajul si mai sinistru, aceastã constructie de peste apã e a nimãnui. Oamenii spun cã sunt la zi cu plata impozitelor, în timp ce autoritãtile din Petrosani se considerã legate de mâini.
„E foarte greu, mai ales iarna, când e zãpadã mare, în fiecare dimineatã venim si curãtãm noi podul si apoi trecem cu copiii în brate si cum putem. Ni s-a spus cã nu ar mai trebui sã trecem pe el si au filmat cã e mizerie si spun cã podul nu este al primãriei. Nu avem ce sã facem”, spune o femeie care a trecut cu greu podul, având un copil mic în brate.
„E foarte greu mai ales acum cã dã bruma, sau iarna, zãpada. Uitati cum e! Avem copii, bãtrâni. Ne-am construit noi o altã cale mai ocolitoare, dar când e vreme rea, coboarã dealul si ne surpã calea, iar atunci suntem izolati complet. Nu vine nici salvarea aici. Acum 8 ani, a murit sotia mea si m-am chinuit cu 10 persoane sã o trec puntea. Era sã o scape în Jiu, acolo pe mijlocul podului, cã nu aveau loc”, spune îngrijorat un bãtrân, care cu greu a venit spre partea opusã a podului, dinspre locuinta sa.
Si oamenii spun cã nici calea de acces spre pod nu le este facilã si strada din Petrosani, ce poartã numele Primãverii, este o cale de pãmânt, cu gropi adânci, fãrã iluminat public si nãpãditã de câinii comunitari.
„Avem acte doveditoare cã am fost în audientã la primãrie si ni s-a spus cã ne face drumul. Au comenzi de piatrã si o singurã masinã a venit si nici aia plinã. Drumul nu poti sã mergi pe el cã mai sunt si câini, gropi si toatã iarna am fost blocati, sãptãmâni întregi. Nu a venit nimeni, decât când s-a oprit zãpada. Nu vin nici taxiuri, nici salvarea. nimeni”, spune disperatã o localnicã ce are casa dincolo de Colonia Petrosani, peste Jiu.
„E greu de tot. Puntea îi cum îi si, numai dacã mã trece cineva, pot. Apoi, e digul si ca sã vin la piatã, nu mã ia taxiul. Stau aici de 55 de ani si asa era mereu, dar eu eram mai tânãrã. Am avut nevoie de salvare si a venit pânã la punte, iar apoi cu un scaun m-au trecut pe pod”, mãrturiseste o bãtrânicã, ce a trecut puntea în baston, tinându-se strâns de sârmele ruginite, pentru cã tangajul podului este, uneori, ametitor.
Acel loc pare uitat de lume si multi dintre localnici sunt fosti mineri, ori momârlani, care, acum mai bine de 3 decenii, lucrau la mina Dâlja. De acolo au primit materiale si au construit singuri acest pod pe care oamenii îl numesc podul de sârmã. Tocmai de aceea, podul nu apare în actele primãriei, iar responsabilii institutiei spun cã nu este al lor si trece fiecare pe propria rãspundere.
„Am mai reparat, cã am mai completat cu scânduri puntea. Nu avem ce face cã nu este în inventarul public al primãriei municipiului Petrosani si nu putem interveni cu lucrãri ample de reparatii. Este o punte cu risc, nu are nici parapeti laterali, iar oamenii trec pe rãspunderea lor”, sustine Ciprian Preda, director Directia Publicã de Administrare a Domeniului Public si Privat din municipiul Petrosani.
Cât despre drumul pe care oamenii l-ar vrea mãcar luminat si acoperit cu piatrã, ca sã scape de noroaie, administratia spune cã acest lucru va fi posibil.
„Nu am fost sesizati cã nu merge iluminatul acolo. O sã rezolvãm situatia. În primãvarã, împreunã cu oamenii de acolo am dus piatrã si am nivelat. S-a degradat si acum trebuie sã ducem acolo material din nou. Momentan, strada nu este pe programul de reabilitare. Nu este nici în administrarea Primãriei nici a Apelor Române si este o punte construitã pe timpul exploatãrii miniere”, a adãugat seful DADPP.
Un alt drum ar fi pe la fosta minã Dâlja, dar este un loc îndepãrtat si nimeni nu se încumetã sã facã un drum atât de lung. Toti îsi riscã viata peste podul de sârmã, ruginit si subrezit, care se miscã la fiecare adiere de vânt, ca sã nu mai vorbim de balansul pe care îl produce orice om ce traverseazã puntea.
Diana Mitrache
