Compania Natioanlã de Investtii si-a arãtat disponibilitatea financiarã de a investi în clubul Jiul Petrosani, mai precis într-un teren ce va fi amenajat cu teren sintetic, special pentru fotbal.
Va fi demolatã o parte dintr-un teren existent si acolo va fi construitã inclusiv o peluzã.  Toatã documentatia este trimisã acum la Compania Nationalã de Investitii si primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune cã va acorda spatiul cu zgurã, pe care acum se fac antrenamente la  fotbal.
„Noi am trimis toatã documentatia. Ulterior, ni s-au cerut niste  clarificãri pe care  le-am fãcut si le-am trimis CNI. Acum asteptãm sã vedem ce se va întâmpla. Proiectul urmeazã sã fie aprobat într-un comitat tehnic al lor, dupã care intrã în  programul national si cei de la CNI fac toate diligentele pentru proiectare si executie”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. Va fi demolat un teren de zgurã si acolo va fi plasat proiectul gândit acum pentru sporturi în aer liber.
„Doar terenul de zgurã nu este suficient, pentru cã se vor construi si câteva anexe si un teren de handbal si baschet, tot acolo, plus tribunele  si este o suprafatã mult mai mare”, a mai  mentionat primarul.  Baza sportivã de la stadion a fost concesionatã, pânã în urmã cu câtiva ani, unei  asociatii condusã de Alin Simota. Complexul Sportiv „Jiul Petrosani” a fost inaugurat în 1982, la data de 1 august, având un stadion de 20.000 de locuri pe scaune si o pistã olimpicã de atletism. Stadionul Jiului a fost printre cele mai  frumoase din tarã, iar din 2018 acolo a jucat echipa Sirineasa.
Diana Mitrache