N-ar renunta în ruptul capului unul la altul desi trãiesc pe strãzi. Trec mai usor peste greutãti dacã sunt împreunã. Nu cer nimãnui ajutor, le este rusine, desi s-ar gãsi si pentru ei patru pereti, cât sã nu-i plouã sau ningã. Este povestea a doi bãtrâni pribegi de mai bine de cinci ani.
Necazul celor doi bãtrâni întâlniti în fiecare zi pe strãzile din Petrosani a început acum mai bine de cinci ani. Sunt de loc din judetul Gorj, aveau o casã si o gospodãrie dar au fost izgoniti de pe propriul pãmânt. Oamenii si-au dat casa unei persoane care le-a promis câteva mii de lei si o locuintã la schimb, în Valea Jiului. „Tranzactia” a mers bine pânã când cei doi bãtrâni au ajuns la noua lor casã si si-au dat seama cã au fost înselati. Acum trãiesc pe strãzile din centrul municipiului Petrosani, într-un parc, prin garã, pe unde pot.
Casa era doar o scarã de bloc
Sotii Motroc dupã ce au semnat actele de vânzare a locuintei din Gorj, au venit sã se mute într-o garsonierã din Paroseni-Vulcan. Locuinta era în completare la suma de bani primitã pe gospodãria din Gorj. Sperau sã le fie mai bine în Valea Jiului, mai ales cã în 2007 când s-a fãcut tranzactia, viata era mai usoarã în zona minierã. Odatã ajunsi în Paroseni, cei doi bãtrâni au constat cã au fost pãcãliti. “Nu am gãsit nici locuinta si nici banii pe care trebuia sã-i primim aici. Înapoi la Târgu Jiu nu ne mai putem întoarce, cã ne-au dãrâmat casa. Nu mai putem face nimic acum si am ajuns sã trãim pe strãzi. Atunci am încercat sã dãm de omul la care i-am dat pãmântul, dar nu l-am mai gãsit. Nu s-a mai putut face nimic, dar va fi pedepsit de Dumnezeu”, ne spune Constantin Motroc (76 de ani). Bãtrânii au semnat contractul de vânzare –cumpãrare, iar pentru a dovedi cã au fost înselati ar fi trebuit sã ajungã la judecatã. Nu au avut bani si nici putere sã lupte.
D orm sub cerul liber
În aceste conditii, cei doi pensionari s-au aciuat într-un parc din centrul municipiului Petrosani. Acolo dorm, mãnâncã si se roagã. “Mâncãm ce putem si noi. O pâine cu margarinã, ce putem cã nu prea avem bani. Cu ce am gresit noi de pãtim asa ceva cã nu am fãcu rãu la nimeni. Noaptea ne mai trezim de fricã sã nu murim înghetati iarna. Ziua ne strângem hainele si plapuma, ce am luat cu noi când am plecat si umblãm pe strãzi”, spune Ana Motroc, sotia bãrbatului. Bãtrânii nu mai au putere sã lupte si sã-si facã dreptate. Sunt multumiti cã încã se au unul pe altul. „Nu mai vrem noi nimic. E de ajuns cã încã ne tine Dumnezeu împreunã. Dacã ne avem unul pe altul viata nu mai e asa grea”, mai spune bãtrânul.
Maximilian Gânju
