Un fum gros a învãluit municipiul Vulcan în partea de jos, spre Colonie, iar oamenii din oras au intrat în panicã. Fumul se vedea de la câtiva kilometri distantã si pompierii au fost alertati prin 112. A fost un puternic incendiu care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale. „Incendiul s-a manifestat violent, cu flacãrã, la o bucãtãrie de varã si câteva cotete pe care oamenii le au în acea zonã. Intrarea  s-a putut face doar prin zona Preparatiei Coroiesti, dar interventia a fost promptã si am reusit sã limitãm focul. Fumul degajat a creat panicã”, a spus Cristian Baleia, cel care a coordonat echipa de pompieri militari ce a intervenit.
Oamenii din zonã spuneau, în momentul producerii incendiului, cã în zonã s-ar fi aflat niste tineri, care ar fi dat foc fãrã sã vrea. „Nu e prima datã, erau niste copii. Ei au pus focul”, au spus cei care priveau vâlvãtaia.  Focul a fost stins imediat si pompierii urmeazã sã stabileascã cu exactitate ce s-a  produs acolo.  Din fericire, au ars doar cotetele, dar toate  constructiile de acolo sunt ilegal ridicate de localnicii ce cresc acolo animale.
Diana Mitrache