”Doamne, nu stiu ce sã fac/ Cum cu viata sã mã mai împac/Nimeni n-o sã poatã numai cere/ ªi sã facã repede avere”… România în general si Valea Jiului în special figureazã în tot felul de clasamente ale sociologilor si institutiilor de specialitate ca fiind printre sãracii Europei si nu numai.
Pare a fi o utopie când tara geme de adevãrate bogãtii, inclusiv de oameni dotati cu tot felul de talente si îndemânãri. Dar ce te faci cu lenea! Când este vorba de eradicarea sãrãciei pe metrul pãtrat al fiecãrui nevoias, multi români invocã o multitudine de motive cum NU se poate face un lucru sau altul pentru a-i fi mai bine si nu invers.
Un studiu de caz, jurnalistic, a confirmat cã cei aflati în dificultate financiarã accentuatã preferã postura de victimã refuzând ofertele de muncã la nivel de cartier. Câstigul ar fi fost pe mãsura muncii si sigur acoperea niste gãuri din ”pantalonii” ciuruiti de datorii si facturi neplãtite.
Un mester artist si altul ”las-o mã, cã merge-asa!”
Un proprietar din Petrila, Constantin Iancu, s-a hotãrât sã-si pregãteascã apartamentul pentru iarnã, respectiv, zugrãvit, vopsit, lambrisat hol, schimbate vasele sanitare din baie… Om cu buzunarul cumpãtat, dupã venituri, si cu mentalitatea lucrului bine fãcut, Constantin Iancu a contactat câtiva meseriasi din domeniu. Primul, Nicu Cs., din Petrosani, cu o firmã aflatã în declin accentuat, cu probleme personale si într-o crizã acutã de bani, a inspectat casa, a dat chiar idei, dar nu s-a putut angaja singur la tot ce implica lucrarea.
A doua zi, a venit însotit de mesterul care-l completa în ale meseriei. Timp de o orã, mesterul a vorbit într-una despre orice, dar mai ales despre succese obtinute în munca sa – vile, scoli, institutii etc. – de te mirai cã nu ai citit nimic despre faima sa de artist în ale amenajãrii interioare, a vorbit de materiale de ultimã generatie care doar se monteazã/lipesc si gata lucrarea, cã nu e bine ce vrea proprietarul casei, dar dacã n-are bani – asta e… În tot acel monolog, mesterul a invocat o sumedenie de motive care arãtau cum Nu se poate face lucrarea. Când a prins un moment de respiratie al mesterului/artist, proprietarul i-a spus: ”Cu asemenea materiale mi-as fi fãcut casa singur. Adevãratii meseriasi cred cã sunt cei care fac din cãcat bici, cum se spune”. A rãmas ca a doua zi, dupã ce mesterii se vor consulta, Sã-i comunice proprietarului pretul lucrãrii, cu precizarea ”limbutului” cã se pot cere referinte despre el/ei. Constantin Iancu i-a asigurat cã asa va face pãrându-i-se firesc sã se informeze… A trecut mai bine de o sãptãmânã si telefonul promis nu a sunat…
A urmat altã negociere, cu un alt priceput în ale amenajãrilor interioare, om cu probleme, cu un salariu minim pe economie de la gospodãria Primãriei Petrila, dar cu familie si aceleasi înnebunitoare facturi. Noroc cã proprietarul a avut o lucrare urgentã, de mici dimesiuni, pentru a-si da seama cã mesterul lucra dupã principiul ”las-o mã, cã merge asa”.
La al treilea, recomandat ca si ceilalti, Constantin Iancu a fost mult mai retinut, datoritã sperantei aproape pierdute. Gheorghe B. a inspectat cu atentie toatã casa, o datã si încã o datã, a întrebat cum si se vrea stãpânul, a spus pretul, de bun simt, si a si purces la treabã atent, curat, gospodãreste.
Lenea numitã ”criza de ficat”
Acelasi proprietar a contactat douã femei sãrmane – una cu apa tãiatã, cu datorii la chirie cãtre Primãria Lupeni, în pericol de evacuare, Dodica Sav, si alta din Petrosani, Elisaveta Licran, cu venituri minime, cu doi copii de scoalã si inevitabil, cu datorii – pentru a ajuta la a curãta, aranja, muta lucruri, fireste contracost. Familia proprietarului Constantin Iancu le mai ajutase pe cele douã femei sub diferite forme. Dodica Sav l-a refuzat invocând o crizã de ficat, dar a solicitat un împrumut pentru cã ”nu am mâncat de douã zile, iar fata mea are mari probleme cu dantura si nu stiu încotro s-o apuc”.
Elisaveta Licran, diabeticã, cu insulina la purtãtor, s-a oferit sã ajute mai mult decât a fost solicitatã – douã ore pe zi – si-a adus de acasã propriile perii, cârpe de lustruit etc., desi nu era necesar.
”Când vezi asemenea situatii, nu poti sã nu te gândesti cu oarecare rãutate cã multi dintre cei sãrmani sunt de fapt lenesi, neseriosi si se complac în a se vãicãri precum ciobanul din Miorita si cred cã asa le e soarta, fãrã sã facã nimic. Este o modalitate de a cersi milã de la cei care se zbat si nu asteaptã sã le pice din cer. Cred cã de aici ni se trag toate relele, nouã, românilor” – a declarat Constantin Iancu, fost economist la Preparatia Petrila, acum pensionar.
Ileana Firtulescu
