Zeci de oameni din Aninoasa asteaptã o minune, pentru ca acoperisurile locuintelor lor sã fie reparate. E mai mult decât realitatea, pentru cã toti si-au pierdut speranta cã vor avea coloniile cu acoperisuri noi, desi edilii au prezentat situatia premierului Dãncilã la vizita în Valea Jiului, dar si ministrului Teodorovici, de la finante.
Situatia devine alarmantã, însã, pentru cã plouã neîncetat de luni de zile, iar acoperisurile subrezite dupã iarna grea, sunt îmbibate cu apã, riscã oricând sã cadã din nou. Pentru asta, primarul spune cã va pleca din nou la Bucuresti, personal.
„A trecut mai bine de o jumãtate de an si, deocamdatã, nu avem nicio certitudine cã vom primi un sprijin financiar pentru a consolida aceste clãdiri. Totusi, când a fost doamna prim- ministru în zonã, i-am înaintat o adresã, cu un dosar, chiar era de fatã si domnul ministru Teodorovici si ne-au promis cã aceastã problemã se va rezolva”, a spus Nicolae Dunca, primarul orasului Aninoasa.
Totul a rãmas la stadiul de promisiune de campanie electoralã, iar oamenii din Aninoasa tot cu acoperisurile neconsolidate sunt. Primarul, însã, sperã cã nu l-au uitat, doar Aninoasa a votat PSD, într-o proportie covârsitoare.
„Eu acum sper cã, sãptãmâna aceasta, poate cea viitoare. Oricum o sã am un drum la Bucuresti si sper sã rezolv aceastã problemã si sã ne putem apuca de consolidarea acestor acoperisuri, cã prin noiembrie, decembrie degeaba vom primi banii, cã vine zãpada si nu vom mai putea lucra. Oricum a plouat si e destul de dificilã interventia la aceste acoperisuri. Sperãm sã o rezolvãm, cã e deja strigãtor la cer”, a conchis Nicolae Dunca.
Un numãr de 7 familii din orasul Aninoasa au fost evacuate, initial de Crãciun, din blocul în care stãteau, vechi de peste 120 de ani, dupã ce acoperisul s-a prãbusit. Au urmat alte familii, dintr-o altã colonie, iar acum nu mai putin de 30 de blocuri sunt în mare pericol la Aninoasa, în timp ce unele clãdiri stau sã cadã peste oamenii ce tranziteazã artera principalã. Sunt clãdiri vechi a cãror acoperisuri s-au prãbusit ori sunt gata sã cadã, iar suma necesarã este de aproximativ 56.000 000 de lei, pentru toate cele 30 de colonii din oras ce au fost construite acum mai bine de un secol. Primarul spune cã s-ar multumi si cu 32 de milioane de lei pentru cele care sunt în pericol. Asta, pentru cã, din fondurile proprii, nici într-o altã jumãtate de secol nu este posibilã o astfel de finantare.
Diana Mitrache