Primãria Aninoasa este la un pas de executare silitã si insolventã. Falimentul institutiei este tot mai aproape, dupã ce bãncile vor pune sechestru pe bugetul local.

Aproape toate primãrile din Valea Jiului se confruntã cu dificultãti financiare acum, pe sfârsit de an, însã de departe cea mai gravã situatie se întâlneste la Aninoasa.

Aceastã institutiei mai are putin si este executatã de bãnci si creditori. Cã aici, situatia nu este rozã, se stie de 20 de ani, dar în ultimele luni, parcã lucrurile merg din rãu în mai rãu. Drumurile sunt praf si aratã ca transeele din Fâsia Gaza, traficul, pentru cã acum se lucreazã si la canalizare, este restrictionat pe mai multe portiuni, multe clãdiri stau sã cadã, iar numãrul somerilor este cel mai mare din Valea Jiului, raportat la numãrul populatiei. Acum, bãncile vor putea cât de curând sã si  “închidã” primãria. “ Salariile, pânã la ora actualã le-am asigurat întregului personal, dar începând de lunã viitoare s-ar putea sã intrãm în declin, întrucât împrumutul de la BCR a ajuns la scadentã si banca ne executã, nu ne mai pãsuieste. Dacã face acest lucru suntem blocati cu toate conturile din Trezorerie, iar sumã se ridicã undeva la 40 de miliarde lei vechi. Împrumutul este girat cu bugetul, iar banca va face poprire pe conturile din trezorerie. Nu vom mai avea bani de salarii, nu vom avea bani de iluminat public, iar muncã patrioticã mã gândesc cã nu va face niciun angajat”, a declarat Nicolae Dunca, primarul Orasului Aninoasa.

Insolventa, o variantã acceptatã

Despre Aninoasa ca fiind prima localitate din România care ar da faliment s-a mai vorbit si pe vremea când Ilie Botgros era primar, iar acum, aceastã posibilitate este adusã din nou în discutie si chiar agreatã. Dacã acest lucru s-ar întâmpla, atunci cu sigurantã ar fi o premierã. “  Ar fi posibil acest lucru si ar fi chiar una dintre variante. Nu vorbim chiar de faliment, pentru cã este impropriu spus , dar putem spune de intrarea în insolventã, care este prevãzutã si pentru institutiile publice. Se poate si ca o primãrie sã intre în insolventã, se numeste un administrator judiciar care rezolvã problemele curente ale primãrie, creditori, debitori, pânã la stingerea tuturor creantelor. Pe urmã, lucrurile vor intra în normalã”, a mai spus Nicolae Dunca.

Luiza Andronache