Clãdirile de la Mina Petrila pot ajunge la primãrie. Secretarul de stat Doru Visan, de la Ministerul Energiei, recunoaste cã sunt prea scumpe pentru primãrie, dar spune cã parcurge pasii legali întâi de toate.
„Primul pas pe care l-am dispus e cel legal, adicã, am dispus scoterea la licitatie, sã vedem dacã e cineva interesat. Dacã nu, am parcurs primul pas legal, iar apoi am motive legale sã mã duc la Ministerul Culturii sã transferãm aceste clãdiri”, a precizat oficialul de la Ministerul Energiei.
Aceste clãdiri declarate monumente istorice nu pot ajunge pur si simplu fãrã a fi date la vânzare, la primãrie. Sunt procedee legale, dar solutii ar mai fi, iar cei de la Ministerul Energiei spun cã nu lasã lucrurile asa, odatã ce au reusit sã le pãstreze si nu au fost demolate. „Existã o hotãrâre a Curtii Constitutionale, care prevede foarte clar cã nu poti sã dai un activ cu titlu gratuit. Legea impune foarte clar, ca atare, noi am fãcut un raport de evaluare, avem o valoare, nu foarte mare, dar primãria Petrila, justificat, considerã cã nu are fondurile necesare pentru achizitie. Si atunci, cãutãm o formulã, cu Ministerul Culturii si cu parteneri, ca sã salvãm totusi acele clãdiri si, ulterior sã le dãm pentru administrare”, sustine Doru Visan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Clãdirile de la Petrila valoreazã 1,68 milioane de lei, iar valoarea terenurilor, incintei si a haldei de steril este undeva la 1,05 milioane de lei, iar pentru ele SNIM plãteste si acum plãteste impozite si taxe, suma anualã fiind de aproximativ 300.000 de lei.
În tot acest timp, o mânã de arhitecti, membri ai Asociatiei Planeta Petrila organizeazã evenimente culturale si au arãtat cã se poate face reconversia. Au fost si la Bruxelles si au cerut ajutor, dar deocamdatã, totul trebuie transat în tara noastrã.
„Problemele nu sunt la Bruxelles, dar sunt la noi. Adicã, existã linia Petrosani – SNIM, care spune cã avem un obiectiv stabilit în 2012, adicã închidere si ei sunt pe procedura de licitatie. Noi, dacã tot merg pe licitatie, o sã încercãm sã strângem mãcar suma de bani, sau sã gãsim un partener potent din mediul privat, care sã ne sprijine în gestionarea proiectului. Iar cea mai bunã variantã ar fi asocierea cu Ministerul Energiei, în orice fel de formã. Asta înseamnã cã, ceea ce sustin unii din Min. Energiei, adicã asocierea cu Planeta Petrila, schimbarea obiectivului Societãtii de Închideri de Mine în Societate de Conversie Mine si prelungirea activitãtii si dupã 2021, cu finantare, personal, sã se si întâmple. Mergem pe cele douã directii”, a explicat Mihai Danciu, arhitect, membru al Asociatiei Planeta Petrila.
Diana Mitrache