Agentia Nationalã pentru Ocuparea Fortei de Muncã aplicã o serie de mãsuri active ce vizeazã integrarea pe piata muncii a somerilor si persoanelor în cãutarea unui loc de muncã. Printre mãsurile destinate cresterii sanselor de ocupare a somerilor se numãrã acordarea de subventii în vederea stimulãrii angajatorilor de a încadra pe piata muncii persoane apartinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piata muncii.
Astfel, angajatorii care încadreazã în muncã, pe perioadã nedeterminatã, someri peste 45 ani sau someri care sunt pãrinti unici sustinãtori ai familiilor monoparentale, someri de lungã duratã sau tineri NEETs primesc lunar, pe o perioadã de 12 luni, pentru fiecare persoanã angajatã din aceste categorii, o sumã în cuantum de 2.250 lei/lunã, cu obligatia mentinerii raporturilor de muncã sau de serviciu cel putin 18 luni.
De aceeasi subventie beneficiazã si angajatorii care încadreazã în muncã, potrivit legii, someri care, în termen de 5 ani de la data angajãrii îndeplinesc, conform legii, conditiile pentru a solicita pensia anticipatã partialã sau de acordare a pensiei pentru limitã de vârstã, dacã nu îndeplinesc conditiile de a solicita pensia anticipatã partialã, beneficiazã lunar, pe perioada angajãrii, pânã la data îndeplinirii conditiilor respective.
De facilitãtile mentionate anterior (subventie în cuantum de 2.250 lei/lunã) beneficiazã si angajatorii care încadreazã în muncã pe duratã nedeterminatã persoane cu handicap si le mentin raporturile de muncã sau de serviciu cel putin 18 luni.
În situatia încadrãrii în muncã pe duratã nedeterminatã a absolventilor, ANOFM acordã angajatorilor subventii în cuantum de 2.250 de lei/lunã pe o perioadã de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat. În cazul în care sunt încadrati absolventi din rândul persoanelor cu handicap subventiile se acordã pe o perioadã de 18 luni.
Toate aceste subventii sunt asigurate de AJOFM Hunedoara, atât din Bugetul Asigurarilor de Somaj, cât si prin derularea proiectelor finantate din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020, urmãrindu-se astfel cresterea oportunitãtilor de încadrare în muncã a persoanelor aflate în dificultate din punct de vedere al ocupãrii. Facilitãtile se acordã la solicitarea angajatorilor pentru persoanele din categoriile mentionate si înregistrate în evidenta AJOFM Hunedoara. Invitãm angajatorii din judetul Hunedoara sã se adreseze Agentiilor Locale ale AJOFM Hunedoara, pentru a obtine mai multe informatii cu privire la prevederile legii si pentru a beneficia, dacã sunt îndeplinite conditiile, de mãsurile active de ocupare, conform Legii nr. 76/2002 cu modificãrile si completãrile ulterioare.
Nicolae FARA