Parcul central al municipiului Petrosani va deveni mai atractiv pentru toatã lumea. De la copii, la vârstnici, fiecare va regãsi aici un loc de relaxare si, pentru asta, edilii din localitate  au si câteva planuri.
„În Parcul Carol Schreter, avem în intentie sã modernizãm locul de joacã pentru copii, cu noi aparate si cu suprafatã de cauciuc. Sigur, vom lucra si la fântâna artezianã, probabil si la sistemul de iluminat public”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani. În plus, pentru Ziua Minerului, în 6 august, atunci când în zona noastrã vin oficialitãti din toate colturile tãrii, sau chiar si de peste hotare, cei de la Petrosani vor sã reamenajeze zona în care se tin ceremoniile. „Pentru ziua de 6 august, când este Ziua Minerului, vrem sã amenajãm aleea ce duce spre statuia minerului si sã  montãm acea flacãrã despre care am vorbit, sã placãm din nou soclul si sã trecem numele celor ce si-au pierdut viata în subteran.  Pe de altã parte, vrem si textul complet al Imnului Minerilor”, mai spune primarul.  Toate lucrãrile sunt prevãzute pentru perioada de imediat dupã iarnã, când spatiul va intra în reparatii totale.
Diana Mitrache