Sunt aproape 2.000 de familii din Valea Jiului care, la ora actualã nu sunt bransate la apã. Nu au plãtit, au fost debransate, dar nu au deloc de gând sã revinã, nici cu esalonãri, nici nu au ajuns la audiente, asa încât Apa Serv a demarat o actiune prin care face verificarea tuturor apometrelor ce nu au mai fost citite demult.
Asta si pentru cã, atât cât au fost zãpezi mari, echipele nu au ajuns la timp sã le verifice. „Remediem acest lucru în cursul lunii ianuarie si începutul lunii februarie. Odatã cu aceastã campanie de citire a apometrelor din gospodãrii si la bransamentele individuale, ne facem probleme pentru cã avem 2.000 de abonati care sunt debransati. Acei abonati nu ar fi normal sã stea fãrã apã. Asa considerãm noi, iar asta ne determinã ca, odatã cu citirea apometrelor sã verificãm si situatia celor debransati”, a spus Cristian Ionicã, manager SC Apa Serv Valea jiului.
Mai mult, reprezentantii Apa Serv spun cã verificã toate apometrele si sigiliile lor, iar actiunea vine si în sprijinul celor care au fãcut interventii în mod voit, dar mai ales a celor care riscã dosare de cercetare.
„Descoperim mai multe nereguli care apar, de la ruperea sigiliului, prin care abonatul a fost debransat. Aceasta constituie o infractiune de care poate ei stiu si, la final, sunt actionati în instantã. Mai mult, constatãm si lucrãri prin care unii se leagã în amonte de apometru, lucru care e tot infractiune. Gãsim si oameni care intervin la bransament, dar nu ne anuntã, atunci când au o problemã si rup sigiliul. Considerãm cã asta trebuia sã o stim si noi cerem ca orice interventie la bransament, sã fie anuntatã”, a mai precizat managerul SC Apa Serv. Campania de verificare a demarat si, în perioada urmãtoare, se fac verificãri la toti cei care sunt bransati la apã, dar mai ales la cei care stau fãrã apã. Asta, pentru cã numãrul celor care, teoretic, nu au apã, este foarte mare.
Diana Mitrache