Birocratia ii tine pe elevii hunedoreni flamanzi. Asta pentru ca o licitatie, cea privind cornul distribuit in scoli a fost contestata, iar birocratia isi urmeaza cursul firesc. De mai bine de o saptamana, copiii care si-au pus nadejdea in masa ce le este oferita la scoala stau si indura foamea. Unii mai vin din cand in cand si intreaba daca au venit cornurile, in timp ce de la administratie li se serveste doar lapte gol.
„Sunt copii la scoala care primesc si cornurile colegilor. Ei o fac benevol si pentru ca stiu ca nu toti au ce manca. Acestia le duc acasa, fratilor lor mai mici. Ei traiesc in zone sarace si provin din familii dezorganizate, iar acest corn e o sursa de hrana, cateodata de baza pentru acesti copii. De aceea, vreau sa repet ca este grava aceasta situatie”, a declarat Robert Hummel, director adj. Colegiul National Mihai Eminescu Petrosani.
Scolile s-au pregatit si toate controalele au scos la iveala faptul ca problema nu e la scoli, acolo unde este totul in regula. Asta spun si inspectorii sanitar-veterinari, care au facut controale in toate unitatile scolare. „Am constatat ca scolile sunt pregatite sa deruleze acest program in conditii optime, insa, din motive tehnice, actiunea cornul nu s-a derulat saptamana trecuta toata si nici pana acum nu au ajuns cornuri la copii, din motive legate de contestarea licitatiei la nivel judetean. Laptele e distribuit normal”, spune dr. Octavian Popescu, sef DSVSA Petrosani
Inspectorii sanitar veterinari spun chiar ca sunt pregatiti pentru etapa a II-a care vizeaza controalele in mijloacele de transport, care aduc cornuri si lapte. „Noi urmeaza sa verificam in continuare mijloacele de transport cu care aceste produse sunt si vor fi aduse in scoli. Apoi verificam si modalitatea de transport pe traseu”, a mai spus dr. Octavian Popescu.
Profesorii spun, insa, ca e situatia e grava si ca zilnic sunt intrebati de catre copii daca au venit cornurile. Ei stiau ca, odata cu inceperea scolii primesc acest produs gratuit si multi vin flamanzi la scoala, cu gandul ca mananca un corn. „Situatia e foarte grava. Nici nu se poate recupera cumva aceasta disfunctionalitate. Din 17 septembrie pana azi nu a ajuns nici un corn si e vorba de un produs perisabil, care nu poate fi adus in compensare. Am constatat ca de vina e birocratia si ca licitatia pentru distribuirea cornului a fost contestata si noi asteptam si speram ca asteptarea sa dureze cat mai putin”, a mai adaugat Robert Hummel.
Pana atunci, insa, copiii vin zilnic si intreaba daca a ajuns la scoala masina cu cornuri. Asta pentru ca le e foame, iar unii ar duce si acasa, la fratii lor un corn.