Într-o zonã cu risc, arsii pot fi doar „oblojiti”

Exploziile din minerit, chiar dacã s-au redus, au existat, iar minerii rãniti au ajuns, mai mereu spre sectiile din Bucuresti sau Timisoara.  Poate cã toatã Valea Jiului îsi aminteste de sirul de ambulante ce a plecat din acest loc spre Bucuresti, dupã exploziile consecutive de la mina Petrila, iar acum,  managerul spitalului de la Petrosani recunoaste cã, protocoalele în vigoare nu îi permit decât stabilizarea pacientilor si o micã parte din ceea ce înseamnã tratamentul.
„Existã si acum un compartiment de arsi în cadrul chirurgiei plastice, compartimentul este functional de multã vreme. Avem si un medic, dr Brãtilã, care, de câte ori a fost nevoie, împreunã cu departamentul de chirurgie, si-a fãcut datoria. Având în vedere protocoalele actuale existente pe partea de arsi, practic noi avem dreptul de a asigura doar parte de început a tratamentului. Apoi avem obligatia de a-i transfera spre centrele de arsi din tarã”, spune Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgentã din Petrosani. Este cunoscut faptul cã în minele din Valea Jiului existã atmosferã grizutoasã, ceea ce impune un risc major de explozie, iar ca urmare, în situatii extreme, rãnitii pot fi dusi la una din sectii de arsi din tarã.
Diana Mitrache

Advertisements

Un comentariu la „Într-o zonã cu risc, arsii pot fi doar „oblojiti”

  • 12 noiembrie 2018 la 15:34
    Permalink

    Piticul atomic inca nu a iesit la pensie?

Comentariile sunt închise.