Doi pompieri din Petrosani s-au aruncat de pe o clãdire din centrul localitãtii, de la peste 20 de metri înãltime. N-a fost o actiune necugetatã dupã cum s-ar putea crede ci un antrenament premergãtor unei demonstratii pregãtite de Ziua Pompierilor.

Evenimentul are loc vineri în Valea Jiului, iar pompierii din cadrul Detasamentului de Pompieri Petrosani au pregãtit mai multe demonstratii care se anuntã spectaculoase, mai ales cã la repetitiile de ieri-miercuri au arãtat putin din surpriza pregãtitã localnicilor.

Chiar si la antrenamentul de ieri, zeci de petrosãneni aflati în zona centralã unde militarii îsi puneau la punct exercitiile, au rãmas pânã la final sã-i priveascã.

Antrenamentul a constat din salvare de la înãltime cu ajutorul saltelelor aflate în dotarea pompierilor. Practic doi pompieri au sãrit de pe clãdirea Casei de Culturã a Studentilor, de la peste 20 de metri pe salteaua gonflabilã, iar altii militari au coborât în rapel de pe clãdiri împreunã cu presupuse victime, întocmai ca la o interventie realã.

De altfel, multi trecãtori se opreau din drumul lor pentru a întreba ce s-a întâmplat dupã ce au vãzut desfãsurarea de forte.

„Demonstratia pe care o vom face cu ocazia Zilei Pompierilor cuprinde mult mai mult decât am fãcut la antrenament. Va fi spectaculoasã, atât pot sã spun acum, restul este surprizã si asteptãm cât mai multi oameni sã vinã”, a spus comandantul Pompierilor din Petrosani, cãpitanul Adrian Avram. Demonstratia va avea loc vineri începând cu ora zece în parcarea magazinului Jiul Shopping Center din Petrosani.

Maximilian Gânju