O lectie de istorie, cu scene de rãzboi refãcute, dupã documente ce atestã luptele care au marcat granita de peste munte, dintre România si Austro-Ungaria, vom putea viziona în pasul Vâlcan, sâmbãtã.
Sunt oameni care s-au implicat, care au cãutat documentele vremii, au regãsit si reconstruit istoria, asa încât acum, în anul Centenarului, ne pregãtim si noi sã aflãm cine sunt cei care au fãcut posibilã vietuirea noastrã aici. Dorel Schiopu ne explicã de ce sã luãm parte la aceste ceremonii.
„Ar trebui sã veniti în Pasul Vâlcan la scena de reconstituire a unei lupte de acum 102 ani, sã veniti vineri seara, la ora 20,00, la Cimitirul Eroilor, sã participati la ceremonialul unde se vor trage salve de onoare, la retragerea cu torte pânã la Monumentul Eroului necunoscut de la Scoala Teodora Lucaciu. O sã vedeti niste oameni foarte dedicati si, în mod sigur, tinerii, care în mod obisnuit ar putea fi plictisiti de ceremonii, acum vor rezona altfel cu evenimentele ce s-au petrecut acum 100 – 102 ani”, a spus Dorel Schiopu, secretar executiv al Asociatiei Cultul Eroilor Regina Maria Hunedoara.
Pasul Vâlcan este un loc cu o puternicã încãrcãturã istoricã. Acolo era granita cu Imperiul Austro-Ungar, iar acum, noi cei care trãim dupã 100 de ani, suntem poate datori sã îi omagiem pe cei care au luptat si au murit ca, azi, noi sã vorbim limba românã. „Acum 100 de ani, în Pasul Vâlcan au murit peste 1.500 de oameni. Acolo s-au purtat lupte crâncene. Numai în 9 septembrie, Pasul Vâlcan a trecut de 3 ori din mâinile germanilor, la români si invers. A rãmas, pânã la urmã, la români, datoritã unui detasament ce a venit în mars fortat de la Cerna. Generalul Cocorãscu, care are statuie acolo sus, a dat în 10 septembrie, un ordin prin care spunea cã interesele patriei noastre si a neamului românesc cer ca astãzi, noi sã murim aici, cu totii, dar sã nu dãm un pas înapoi”, a mai explicat Schiopu.
Cel mai interesant moment al acelui timp este, asa cum spun cei care au regãsit istoria în documente, evenimentul de dupã 14 octombrie, când germanii au reusit sã ajungã pânã la Târgu Jiu, iar oltenii i-au împins înapoi pânã la cota 1.200. „Dacã nu as gãsi scris de strãini asta, aproape nu as crede cã s-a întâmplat. Am gãsit, însã, explicatia: acei eroi luptau în statele lor”, a conchis Dorel Schiopu, secretar executiv al Asociatiei Cultul Eroilor Regina Maria Hunedoara.
Suntem asteptati, de vineri, la Vulcan, la o serie de manifestãri, prelegeri si lectii de istorie pe viu, la 100 de ani de la grelele lupte ce s-au dat pentru ca aici sã se vorbeascã limba românã, azi.
Diana Mitrache