A luptat si câstigat zeci de medalii într-un sport în care curajul si onoarea erau principalele calitãti ale unui sportiv. Îsi punea mãnusile într-o vreme în care sã practici un sport însemna doar purã pasiune, dedicare si nu avantaje financiare.
Campionul european WBO la box, categoria semigrea Alexandru Lãcãtus, un sportiv recunoscut în lume a fost pregãtit de Eugen Linta. El i-a pus mãnusile în mâini la clubul din Vulcan. România nu i-a oferit nimic lui Lãcãtus, a fãcut-o Spania. Pugilistul lui nea Linta si-a recompensat tara adoptivã cu o multime de medalii.
Boxul este un sport drept în care curajul este principala armã în fata adversarului, iar Eugen Linta n-a dus lipsã de bãrbãtie. Greutãtile nu l-au ocolit atât în timpurile când boxa în ring cât si dupã ce si-a pus mãnusile în cui si s-a dedicat antrenoratului.
Din mâna lui au iesit multiplii campioni, tineri care au învãtat de la fostul luptãtor ce înseamnã disciplina si sã te dedici unui sport cum este boxul. Sunt
campioni nationali si internationali cizelati de antrenorul din Vulcan, dar si arbitri internationali.
Începutul
Eugen Linta s-a apucat de box la scurt timp dupã încheierea celei de-a doua conflagratii mondiale, la Vulcan în Valea Jiului. Era tânãr, puternic si dornic sã lupte.
Povestile eroilor de pe front încã nu pãliserã si îndemnau orice tânãr din acea vreme sã doreascã sã-si arate curajul, sã fie brav. S-a dus la sala de sport si chiar dacã era imediat dupã rãzboi, culmea este cã, îsi aminteste nea Eugen, erau mai pregãtite decât astãzi.
Fiecare minã din Valea Jiului avea pe lângã ea câte un club în care se pregãteau sportivi în diferite discipline.
Boxul era sportul rege, era doar pentru viteji „asa cum este un miner”. Minele finantau aceste cluburi, erau mândria lor, iar „performerii” aduceau prestigiu întreprinderii. Era un motiv de falã!
„În toamna lui 49 m-am apucat de box la mina Vulcan. Am boxat 17 ani, pânã în 66. Din 1970 am intrat ca antrenor. Lucram si la minã în tot acest timp, am 34 de ani de subteran si nu m-am dat înapoi de la muncã. Cât timp am fost boxer am fost la multe finale pe tarã, am luat multe medalii.
Cam 41 de meciuri si medalii am adunat în 14 ani de box. Am si pierdut, dar am pierdut onorabil”, spunea Eugen Linta.
V alea Jiului era pepinierã pentru boxul românesc
Era de neconceput ca o minã sã nu tinã pe lângã ea si un club de sport. Asa se face cã existau sectii de box si la Lupeni sau Petrosani.
Campionatele între mine erau aprige, iar la ele participau si cluburile similare din restul judetului, mai ales cel al siderurgistilor din Hunedoara. Desi sportivii nu primeau mai nimic pentru victoriile lor, în afarã de recunoastere si respectul ortacilor, pentru ei era totul.
„Nu se ducea nimeni pentru bani la box. Se ducea pentru sport, pentru plãcere. Adevãrul este cã era dezvoltat pe vremuri acest sport. Valea a dat multi campioni, a dat si la categoria grea si super grea. Pe vremuri ajuta sindicatul, primãrile, toti sãreau sã dea o mânã pentru ca sportivii sã facã performantã”, declara tehnicianul.
P almares
În afara celor peste 40 de medalii câstigate cu sudoare si sânge de cele mai multe ori, Eugen Linta sa cizelat piese care astãzi sunt staruri la nivel mondial în acest sport. Alexandru Lãcãtus, campion european WBO la box, categoria semigrea este unul dintre pugilistii „slefuiti” de nea Eugen. „Era copil când i-am pus mânusile în mâini. Am vãzut în ochii lui dorinta de a lupta, de a se dedica acestui sport. Dacã nimeni n-a vrut sã-l sustinã, a trebuit sã-si caute norocul în Spania”, povestea tehnicianul Linta.
Antrenorul a dat boxului national si international si alti campioni dar si arbitrii internationali. Toti, fãrã exceptie au pornit din mâna lui Eugen si au ajuns sã pe culmile gloriei în strãinãtate pentru cã la ei în oras si în tarã n-au fost ajutati.
Mihet Nicolae a ajuns arbitru international de box, Daniel Zdrâncã antrenor la un club foarte mare din Italia, însã sunt si alti medaliati cu titluri continentale si internationale care s-au stabilit în Canada ori Germania, numai în România nu.
Maximilian Gânju
