Aproape 40 de litri pe metru pãtrat s-au înregistrat la Petrosani, luni dupã amiazã si ploile torentiale nu se opresc. Cei care gestioneazã sistemul hidrotehnic al Apelor din bazinul Jiu, spun cã nu si-au iesit din albii apele de munte, dar nivelul acestora a crescut simtitor.
Asta a generat urgentarea unor lucrãri planificate în acest an, iar la confluenta pârâului Dracului cu Maleia, angajatii de la Apele Române au demarat consolidarea malurilor.
„În intervalul orar 14,00 – 15.30, în Petrosani, în cartierul Aeroport a plouat cu 28,5 l/mp, iar pânã marti dimineatã s-au acumulat 35,5 l/mp. A fost cea mai mare cantitate de apã care a cãzut în Valea Jiului si, de asemenea, a mai plouat la Petrila 29 l/mp, iar în Câmpu lui Neag a plouat cu 10 l/mp. Sigur cã au crescut nivelurile apelor cu 17 – 18 cm. Nu pot spune cã au creat, însã, probleme. Avem acum o lucrare de consolidare a malului pe Maleia, cu zid de sprijin din beton. O avem în programul de gospodãrire a apelor de 2018 si cu finalizare august anul acesta”, a spus Sorin Corici, sef Sistemul Hidrotehnic Ape Jiu.
În aceastã zonã, la confluenta celor douã ape de munte, au loc mereu inundatii, iar lucrãtorii de la Apele Române au considerat lucrarea prioritarã în aceastã perioadã, în care precipitatiile au fost uriase.
„În anii trecuti, aici au fost inundate douã case, de fapt curtile si chiar casa. Aici vom rezolva problema acum, fiind doar un punct critic”, a adãugat seful sistemului hidrotehnic. Investitiile pe care Apele Române le-au fãcut în zona în care fiecare pârâu de munte strãbate orasul s-au dovedit eficiente si, chiar dacã a plouat enorm în ultima vreme, nu au fost inundatii.
Diana Mitrache