Conducerea CNH Petrosani nu a primit acceptul pentru rectificarea de buget necesara celor 10 procente cu care au fost majorate salariile angajatilor.
Asta dupa ce la Bucuresti a avut loc o intalnire cu responsabilii de la Ministerul de Finante, desi exista o hotarare judecatoreasca pentru ca minerii sa primeasca banii cuveniti majorarii salariale. Totusi, cei din conducerea Companiei Huilei spera ca situatia sa se schimbe pana la finele saptamanii.
„Referitor la rectificarea bugetara, am purtat discutii la Ministerul de Finante, discutii care nu s-au incheiat inca. Urmeaza pana vineri sa mai discutam cu cei de la Finante despre asta. Speram sa fie bine si sa dam cresterea de 10%”, spune Nicolae Dragoi, director general al CNH.
Efortul bugetar pentru acordarea celor 10 procente cu care s-au majorat salariile minerilor, dupa greva generala din luna martie, este de 21.042.000 de lei. Minerii au primit pana in iulie tichete valorice de 200 de lei, dar doar cei din subteran. Mai sunt alti 1.700 de angajati la suprafata, care din februarie nu au primit nici un leu in plus la salarii, desi exista o hotarare judecatoreasca in acest sens. Totul este acum la mana celor de la Finante.
Pe de alta parte deputatul de Valea Jiului, Cristian Resmerita spune ca si luna aceasta, in data de 15 septembrie, minerii vor lua salariile majorate, conform hotararii judecatoresti, iar pentru lunile viitoare se vor purta negocieri.
Diana Mitrache