Mai multe strãzi din Petrosani sunt incluse în programul anual de reparatii. Din cauza fondurilor limitate ale bugetului local, nu toate strãzile vor fi asfaltate.
La fel este si cazul drumului care duce spre Slãtinioara. Drumul a fost spãlat de ploile torentiale din ultimele zile, însã pentru anul acesta sunt prevãzute lucrãri de reparatii. Anul viitor, acesta ar putea fi inclus într-un program de investitii care presupune asfaltarea.
“Drumul de pe Slãtinioara va fi reparat cu pietris, iar anul viitor încercãm sã îl introducem  pe un program de investitii, astfel încât sã putem sã turnãm si covor asfaltic”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.  În zona respectivã si autospecialele pompierilor sau cele ale ambulantei ajung cu dificultate din cauza drumului  care se aflã într-o stare avansatã de degradare. De-a  lungul timpului s-au mai împrãstiat pietris, însã acesta a fost spãlat de ploi, iar pe alocuri malurile au fost rupte.
Monika BACIU