Sportivul din Petrosani n-a reusit sã urce pe podium asa cum si-a propus. A terminat cursa în prima parte a clasamentului, printre concurentii de top, iar experienta a fost un bun prilej pentru pregãtirea participãrii la Red Bul X-Apls.
”X Pyr 2018 s-a încheiat. A fost o cursã tehnicã, cu rãsturnãri de situatie, zboruri frumoase. O luptã strânsã, cu vreme bunã, vânturi tari, ploi. Absolut toate situatiile, de la temperaturi ridicate la zapãdã pe vârfurile de peste 2800 m. Multumesc tuturor celor care au fost aproape de mine si mi-au dat energie cu fiecare gând bun al lor. (…) Multumesc si suporterilor mei: Adrian Miclea, Adrian Pochiu, Vlad Talu. Ne vedem acolo sus, printre nori, la zboruri frumoase”, a declarat Toma Coconea. Prima pozitie a întrecerii extreme din Pirinei a fost ocupatã de elventianul Christian Maurer, o mai veche cunostintã a lui Toma de la Red Bull X Alps.
Organizatã o datã la doi ani, la fel ca si celebra Red Bull X Alps, competitia de parapantã si cãtãrare presupune traversarea muntilor Piriniei cu sosirea pe coasta Mediteranei, la Port de la Seva, respectiv parcurgerea unui traseu de 550 de kilometri.
Maximilian Gânju