Scoala de la Campu lui Neag din Valea Jiului nu are autorizatie sanitara din cauza apei considerata nepotabila. Edilii sunt cei care trebuiau sa remedieze neconcordantele, dar spun ca elevii vor avea apa de baut din surse alternative, in conditiile in care scoala e perete in perete cu un bar.
Directia de Sanatate Publica a judetului Hunedoara nu a dat avizul de functionare al scolii din satul Campu lui Neag din Vestul Vaii Jiului. Scoala apartine de orasul Uricani si, potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean, aceasta unitate nu are apa potabila. „Din punctul nostru de vedere, scoala de la Campu lui Neag exista ca si structura de invatamant i nu a fost inchisa. Stim ca reprezentantii DSP spun ca autorizatia sanitara este restrictionata din cauza sistemului de apa. Edilii sunt cei care ar trebui sa remedieze situatia, pentru ca acolo sunt 20, sau 23 de copii care asteapta sa vina la scoala acolo din 17 septembrie”, a declarat Marta Mate, purtator de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara.
Scoala are si alte probleme din cauza carora nu primeste avizul DSP, iar una este legata de faptul ca functioneaza in aceeasi cladire in care exista si un bar. Din acest motiv, institutia de invatamant nu a avut niciodata aviz de functionare.
Edilii din Uricani spun ca au rezolvat in alt fel problema si ca elevii nu se pot imbolnavi la scoala din lipsa apei. „Noi avem instalatii din acelea cu bidoane de apa de la o firma de specialitate care distribuie la toate birourile. Conducta ce alimenteaza intreg satul Campu lui Neag este cea care apartinea candva fostei mine Campu lui Neag. Ea nu este in custodia Apa Serv si nu are autorizatie, dar apa este potabila. Totusi, pentru ca nu are avize nu poate fi folosita in unitatea de invatamant, dar copiii au apa de la acele instalatii asa incat scoala poate incepe si acolo, dar fara avizul DSP”, a precizat Corneliu Braia, viceprimarul orasului Uricani.
Diana Mitrache