Mai multi elevi de la doua licee din Valea Jiului au avut ocazia sa traiasca o lectie pe viu, cu oameni coborati din cartile lor de istorie. Totul a fost posibil in anul centenarului, cand doi dintre cei care au trait in transee, ori in lagarele sovietice, au fost invitati la sediul Apa Serv.
Am vazut copii lacrimand, la povestile pline de tragism a celor ce au fost dusi in Siberia, doar pentru ca purtau nume german. Unul dintre ei este Ernest Ulrich, care a rememorat momentele groaznice ale plecarii sale din gara Petrosani, iar copiii l-au ascultat cu respiratia taiata.
„Un soldat rus, cu arma cu 52 de cartuse si un soldat roman ne-au condus, in salopeta de la mina Petrila unde eram vagonetar cand nici nu aveam 16 ani. Au venit camioanele acelea americane si ne-au dus la gara, pe un esalon, de nu-i vedeai capatul, in fata garii, la imbarcarea animalelor. De la Atelierele Centrale Petrosani, au trimis sudorii si noi eram inauntru si ei au sudat gratii si pe gaura de aerisire. Ne-au luat si ne-au dus. Unde? In nestire! Dupa 19 zile, in acele vagoane, am calatorit. Plangeam si, cand a plecat trenul, va rog sa ma credeti, Petrosaniul nu a vazut atata lume in gara”, a spus Ernest Ulrich, deportat in Siberia.
A trait un adevarat cosmar in Siberia, unde si-a vazut tatal plecand spre casa, dar fara sa mai spere ca il va revedea vreodata in viata, pentru ca zilnic, in lagar erau ingropati cel putin 10 oameni. A mancat carne de om, fara sa stie si a facut foamea, a muncit ca sa isi faca norma in minele rusesti, dar a ales sa se intoarca in Romania., unde, spre surprinderea lui, si-a regasit tatal pe care l-a condus la camionul din Rusia cu gandul ca cineva il va ingropa pe drum.
„Toti acei tineri, fete, baieti, care au venit cu mine in acelasi vagon, au murit. 471 de morti am avut in lagar. 15 -20 de morti duceam la cimitir pe zi. Sa nu aud de placinte! Nu vreau sa va amagesc, dar am mancat carne din semenii nostri. Noi am fost acolo in ianuarie, tata a venit la mine la gard si eu i-am zis: tata, fie-ti tarana usoara! Nu stiu cine o sa te petreaca la cimitir!”, a spus, printre lacrimi, Ernest Ulrich.
Povestile triste ale acestor oameni i-au impresionat pe copiii prezenti, care, uneori au lacrimat, dar au realizat cat de importanta a fost aceasta lectie pentru ei. „ Coplesitoare, in adevaratul sens al cuvantului, aceasta lectie. Ma asteptam sa fie asa, dar ascultand si vazand lacrimile si intreaga poveste am ramas muti. E minunat si trist, in acelasi timp. Te face sa apreciezi ceea ce ai, sa te gandesti mai bine la prezent si la problemele noastre si sa ii privim altfel pe acesti oameni”, a spus Andreea Sin, eleva la Colegiul National Mihai Eminescu.
Ernest Ulrich are 92 de ani si a scris totul intr-o carte despre viata sa, iar celalalt personaj invitat la lectia deschisa a fost unul care a luptat pe front, batranul veteran de razboi Dobocan, de 99 de ani. „Ma bucur ca, si cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns aici. Pentru noi si tara noastra am luptat si trebuie sa o iubim. Dumnezeu ne-a randuit o tara frumoasa si noi, cu bucurie si dragoste venim in tara noastra. Cand s-a cedat Transilvania, jumate, eu am fost contingentul 41. Mama a murit, tata a trait si o sora si un frate am avut in jandarmii de la Lupeni. A venit razboiul si am plecat pe front. Mi-am pus in sacul de merinde o bucata de paine si doua, trei cepe, slanina si m-am dus cu ajutorul lui Dumnezeu”, a povestit Alexandru Dobocan, veteran de razboi, din batalionul 9 Vanatori de munte.
A impresionat prin povestea sa plina de invataminte, ca om simplu care a trait ororile razboiului, pe care copiii le-au vazut proiectate in scurte filmulete, inainte de povestea pe viu. Povestea omulesului plin de verva de langa ei, i-a impresionat si mai mult.
„A fost extraordinar, pentru ca noi, pe oamenii de acest gen, care chiar au facut istorie, de care auzim prin carti de ei, nu ii vedeam decat ca cifre in paginile cartilor de istorie. Ei bine, ei exista, traiesc si e extraordinar sa primim de la ei aceste experiente extraordinare”, a spus Andrei Schiopu, elev.
Ideea inedita a venit in Anul Centenarului, iar organizator a fost directorul general Costel Avram, care a chemat la sediul Apa Serv cele doua generatii si a creat cadrul perfect pentru un arc inedit peste timp. „Si eu sunt impresionat de povestile traite si de viata grea pe care au avut-o acesti oameni. Sa stai in Siberia si sa te intorci inapoi in Romania, in conditiile in care aveai si alte posibilitati, este dovada clara a dragostei de tara. Le multumesc lor ca au venit aici si cred ca pentru noi, ca si pentru acesti copii, de la Vulcan si Petrosani, a fost o lectie de viata”, a spus Costel Avram, director general SC Apa Serv, cel care a organizat, alaturi de Filiala Cultul Eroilor, impreuna cu Gheorghe Ile, intreaga activitate. Lectia pe viu s-a sfarsit cu aplauze si ambele tabere au plecat privind altfel viata.
Diana Mitrache
