Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petrosani a derulat, în tot acest an scolar, un proiect ce îi ajutã pe elevi sã elimine meditatiile si sã se pregãteascã temeinic pentru Bacalaureat.
Profesorii sunt plãtiti, iar elevii care participã sunt stimulati, asa încât, cei mai buni pleacã si în vacantã. Proiectul poartã denumirea ROSE si are valoarea  152.500 de euro, bani care se repartizeazã pe parcursul a 4 ani, iar pregãtirea suplimentarã a elevilor începe din clasa a IX-a. În fapt, colegiul la care se desfãsoarã acest proiect are elevi ce iau în micã mãsurã examenul de Bacalaureat si singura lor sansã este sã  înteleagã cã doar dacã vin la scoalã, pot lua examenul si vor reusi în viatã. Tocmai de aceea, cei cu probleme chiar au fost consiliati, ca sã ajungã apoi sã participe la pregãtirea suplimentarã si acum Bacalaureatul ar putea fi trecut cu brio. Cum a functionat  programul, ne spun chiar  profesorii lor.
„A functionat bine si, mai ales cei din clasele mici, au început sã se obisnuiascã. De fapt, noi asta am si vrut, ca ei sã se obisnuiascã sã învete, ca sã nu piardã ritmul. Noi le-am oferit o masã caldã dupã  cursuri si pregãtire gratuitã”,  a spus Camelia Paraschiv, director Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din  Petrosani, care asteaptã, cu nerãbdare, rezultatele primului Bacalaureat dat dupã acest  sistem de pregãtire. Teoretic, dacã au luat parte la pregãtire, acum absolventii ar trebui sã ia si Bacalaureatul. Asta ar însemna mult pentru colegiul din Petrosani, care nu are o promovabilitate de exceptie, ci dimpotrivã. Profesorii de la acest colegiu sperã ca, în acesti  4 ani, cât va dura proiectul, sã se vadã si efectul scontat, iar Bacalaureatul sã fie promovat de cât mai multi.  În plus, abandonul scolar, ori absenteismul, ar putea fi si el diminuat, dacã nu eradicat total, însã, doar dacã elevii vor întelege, dupã orele de  consiliere, cã este important sã termine o scoalã si nu sã piardã anii cu care nu se vor mai întâlni niciodatã.
Diana Mitrache