E timpul ca ciobanii sã-si urce oile la munte si asta se întâmplã în zona noastrã de când lumea. Oierii, însã, aveau metode traditionale, la care au recurs si acum, în cadrul ritualului denumit „mãsuratul oilor”, un procedeu care le dã celor ce rãmân acasã, în gospodãrii, posibilitatea de a-si face calcule.
Actiunea spectaculoasã pentru noua generatie, care nu a prea avut ocazia sã vadã asa ceva, s-a desfãsurat la Vulcan în zona de agrement de la Brazi, acolo unde, mai multi ciobani au demonstrat cum se face asta, sus la stânã.
„Se face o simulare cum se procedeazã la mãsuratul oilor. Vin doi ciobani din afarã, ca sã demonstreze cum se fãcea pe timpuri, fãrã sã fi avut mãsurãtori exacte de litru, fãrã alte utilaje si scule de mãsurat. Au un singur bãt si o oalã, iar dupã ce stiu ei cum mãsoarã, ne spun exact câte casuri va primi fiecare pe timpul verii. Asta, în functie de câte oi are si cât lapte iese. Apoi urcã la munte si, pe timpul verii, ciobanii trimit jos, casul, gata preparat”, a spus Gheorghe Ile, primarul din Vulcan, care a organizat acest eveniment în premierã.
La început de varã, localnicii din satele de sub munte, care au pãstrat ca ocupatie oieritul, urcã cu oile la munte. Prima lor grijã este sã îsi repare stânele sau chiar sã-si construiascã altele noi, pentru a-si feri animalele de lupi, dupã care urmeazã mãsuratul oilor Dupã ce îsi rostuiesc stâna, oierii trec la mãsuratul oilor, pentru cã se adunã mai multi si se gospodãresc împreunã, oile se amestecã si trebuie sã stie fiecare câtã brânzã sã ia si câte zile e de rând la oi. Astfel, fiecare îsi mulge oile lui, se mãsoarã laptele (un litru înseamnã o mãsurã), iar numãrul de mãsuri se trece într-un registru, pentru a se sti ce drepturi si ce obligatii are fiecare. Dupã mãsuratul oilor, acestea se pasc si se mulg la grãmadã, iar stãpânii lor se rânduiesc la fãcutul brânzei si la pãscutul oilor.
Diana Mitrache