Nu existã bucurie mai mare decât sã vezi tineri care cresc frumos. Lucrul acesta ne face sã ne simtim din  nou tineri, cei care am trecut de etapa asta, si sã ne încãrcãm cu optimism.
Privim cãtre copiii nostri cu bucuria cã toate sperantele noastre se vor împlini prin ei. Dar dincolo de mirajul acesta stã întotdeauna o muncã asiduã, grea, renuntãri la bucuriile vârstei si dedicarea pentru atingerea unui tel. Pentru editia urmãtoare a campaniei „Premiantii fãrã premii” vã propunem sã cunoastem unul dintre tinerii frumosi ai Devei, care face cinste acestui oras, acestui judet si, dacã ne gândim bine, chiar acestei tãri. Este vorba despre Ruxandra Oiegar, decebalista care a fost admisã la Facultate de Medicinã din Cluj-Napoca înainte sã sustinã examenul de Bacalaureat.
Despre Ruxi Oiegar se pot spune o multime de lucruri si toate numai de bine. Desi are numai 18 ani, fiind în floarea vârstei, are un palmares mai mult decât impresionant. S-a calificat în decursul anilor la 17 olimpiade nationale, iar la 12 dintre ele a participat efectiv. În clasa a IX-a s-a calificat la patru olimpiade nationale: chimie (la care a participat si a obtinut mentiune de onoare), biologie, stiintele pãmântului si stiinte pentru juniori (a participat si la ultimele douã). În clasa a X-a s-a calificat la trei olimpiade nationale: chimie, biologie si stiintele pãmântului (la ultimele douã a participat). În clasa a XI-a a participat la olimpiada la biologie, unde a luat mentinea I si medalie de aur. În clasa a XII-a a participat la olimpiada nationalã de biologie unde a luat mentiune si s-a calificat în lotul lãrgit pentru olimpiadã internationalã de biologie. În afarã de rezultatele scolare de mai sus a avut si numeroase activitãti extrascolare. În clasa a IX-a si în clasa a X-a a fãcut parte din echipa liceului care a participat la concursul de cultura generalã „Citesti si câstigi” organizat de Biblioteca Judeteanã Ovid Densusianu Deva, unde a obtinut locul I în fiecare an. A fãcut parte din trupã de dansuri sãsesti a liceului si a participat si la programul „TOP Firme de exercitiu”. Credem cã toate astea o calificã pentru a fi un super Premiant fãrã premii. SI dacã toate astea nu ar fi suficiente, trebuie sã mã spunem cã Ruxandra Oiegar a fost admisã, înainte de a termina liceul, la facultatea de medicinã si farmacie din Cluj-Napoca încã din luna aprilie.
Sâmbãtã, 26 Mai 2018, ora 11.00, Ruxandra Oiegar vine sã o întâlnim. Aveti ocazia s-o priviti în ochi, sã-i spuneti o vorbã caldã pentru eforturile pe care le face de a se desãvârsi ca om si sã fiti parte dintre cei care îi vor multumi oficial printr-o diplomã si un buchet de flori, venind în Piata Victoriei, din Centrul Devei.
Dan Terteci