Bancute furate de pe domeniul public al municipiului Petrosani au ajuns pe proprietati de pe Maleia.  Zona rezidentiala a localitatii este cunoscuta ca una selecta pentru ca multi afaceristi sau persoane influente au locuinte acolo.

Nu doar mobilierul stradal a ajuns la unele vile din cartierul de la Poalele Parangului ci si arbori ornamentali cum ar fi thuia. Proprietarii caselor nu s-au pus pe furat ci au cumparat bunurile de la hoti. Oamenii atrasi de pretul foarte mic nu si-au pus intrebarea de unde provin bancile chiar daca semanau cu cele ale municipalitatii. Tocmai pretul ar fi trebui sa le atraga atentia, insa cum nimeni nu i-a intrebat de provenienta sunt „negustori” cinstiti.

Primaria Petrosani prin serviciul de administrare care se ocupa cu utilarea parcurilor a reclamat deseori disparitia unor piese de mobilier stradal. In aceasta primavara, in municipiul Petrosani, au fost instalate alte 150 de banci, pretul pentru o bucata fiind de circa 400 de lei, iar unele au fost deja furate. Ca un exemplu, in iunie a.c., municipalitatea a montat intr-un parc din cartierul Aeroport mai multe banci nou noute, insa hotii au furat peste noapte mobilierul stradal.

Mai precis din 17 au mai ramas 4. O singura banca costa circa 400 de lei si este din fier forjat si lemn. Chiar si in centrul orasului au fost incercari de a se fura bancile din parcuri. Intr-o singura noapte, cateva zeci de banci amplasate in Parcul „Carol Schereter” au fost scoase din soclul de beton si duse circa 100 de metri pe un teren viran de langa parc. Hotii le-au depozitat dar n-au apucat sa le si care pentru ca s-au speriat de o patrula de politie locala si si-au abandonat prada.

Maximilian Ganju