Mai multe scoli din municipiul Lupeni vor fi modernizate în cadrul unui proiect european. Valoarea investitiei se ridicã la peste 1,5 milioane de euro, iar clãdirile vor fi reabilitate si sãlile de clasã vor fi dotate cu echipamente moderne.
„Avem în derulare si suntem la 75% din procedura de depunere a proiectelor pentru patru scoli importante ale municipiului nostru. Ne aflãm la descãrcarea si încãrcarea documentelor pe platformã, dupã care urmeazã evaluarea punctajelor. Am încercat sã scoatem punctajul cel mai mare. Îmi doresc sã reusim sã obtinem toate cele patru finantãri pe scoli. Cofinantarea noastrã sperãm sã fie plãtitã de Consiliul Judetean, care a promis cã ne ajutã, cã altfel nu ne bãgam în lucruri pe care nu le putem duce la sfârsit”, a declarat Lucian Resmeritã, primarul municipiului Lupeni.
Sãlile de clasã vor fi dotate cu table moderne, iar laboratoarele vor fi utilate cu echipamente specifice. Una din grãdinitele incluse în proiect va fi extinsã.
“Eu fiind profesor de meserie tin foarte mult la proiectele destinate educatiei. Trebuie sã gãsim metode de predare mai atractive, sã oferim interactiune în ceea ce predãm, sã folosim tehnologia în folosul copiilor.
În cadrul acestor proiecte ne dorim sã achizitionãm table inteligente astfel încât sã putem sã ne “jucãm” la anumite materii. Trebuie sã întelegem cã trebuie sã aplicãm tehnologia. Trebuie sã ne adaptãm la ceea ce existã în ziua de astãzi. Voi fi tot timpul de acord cu modernismul, voi fi tot timpul de acord cu noutãtile, cu progresul. În acest proiect este inclus Liceul Tehnologic, care este un liceu care va avea viitor. Trebuie sã ne îndrumãm copiii si spre aceste licee de meserii, unde sã îi calificãm. Pentru grãdinita cu program prelungit ne gândim la o extindere în care sã avem clase suplimentare. Mai avem douã scoli, Scoala Generalã Nr. 3 si Scoala Generalã Nr. 2 si avem în vedere realizarea unei sãli de sport, dotarea sãlilor, astfel încât sã avem laboratoare de fizicã, biologie, chimie, informaticã la un nivel modern. Educatia este cea mai importantã”, a mai spus sursa citatã. În plus, la Lupeni va mai fi construitã o grãdinitã în cadrul programului Bahtalo.
Monika BACIU