Zeci de oameni au luat startul primei competitii nocturne de raid montan. Aceasta a avut loc la Câmpu lui Neag, iar organizatorii au premiat câstigatorii.
Peste 60 de concurenti din Alba, Arad, Bacau, Brasov, Bistrita-Nasaud, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi sau Timisoara, printre care s-au numarat si alergatori consacrati din tara, au raspuns provocarii lansate de Clubul Alpin Valea Jiului. Ei s-au aliniat la linia de start la Iorgovanu Night Run, primul semi-maraton nocturn pe traseu montan din România. „Cel mai bun timp a fost inregistrat de catre concurentul Balan Silviu, care a parcurs traseul in 1h:40 min. Au fost premii si pentru cel mai bun timp peste peste 40 de ani, Cornel Diaconu si Elisabeta Santa, iar cel mai bun timp la categoria de sub 18 ani l-a avut Leonard Mitrica”, a declarat Cristian Kuszai, PR Clubul Alpin Valea Jiului.
Au fost premii in bani, diplome, medalii si statuete manufacturate chiar de catre organizatori. Parteneri in aceasta competitie le-au fost alergatorilor nocturni cei de la Salvamont Uricani, Jandarmeria Montana, precum si specialistii de la Search and Rescue Service România.
“Iorgovanu Night Run” este un concurs de semi-maraton nocturn ce s-a desfasurat pentru prima data in aceasta luna. Startul a fost dat la ora 01.00 noaptea, pe un traseu in Muntii Retezat. Mai exact, competitia a fost localizata in zona Retezatului Mic din raza localitatii Uricani, Hunedoara si a venit in intâmpinarea celor care doresc sa-si depaseasca limitele intr-un cadru natural deosebit.
Retezatul Mic este o parte a Parcului National Retezat si aduce competitorilor posibilitatea descoperirii naturii in forma ei bruta. Punctul cel mai inalt al traseului competitiei se afla pe vârful Iorgovanu la 2.014 m, In pesterile de acolo, spune legenda, traia demult un balaur infricosator. Acesta o rapeste intr-o buna zi pe Ana – sora cea mica a viteazului Iorgovanu -, iar drept pedeapsa eroul legendei, il omoara si ii cara lesul pe crestele muntilor, urma putând fi vazuta pâna si azi de cei care bat aceste carari.
Urmatorul eveniment al Clubului Alpin Valea Jiului va fi a II-a editie a Oslea Hike and Ride Challenge, in luna martie 2013.
Clasament, Castigatorii Iorgovanu Night Run sunt:
Masculin:
1. Balan Silviu
2. Suciu Ladislau
3. Tanase Alini
4. Glavan Daniel
5. Aufmesser Paul
Feminin:
1. Tanase Gianina
2. Vasiloanca Daniela
3. Konyar Roxana
4. Curta Teodora
5. Nedelcu Teodora
Masculin cel mai bun timp
peste peste 40 de ani:
Diaconu Cornel
Feminin cel mai bun timp peste 40 de ani:
Santa Elisabeta
Masculin cel mai bun timp
sub 18 ani:
Mitrica Leonard
Diana Mitrache