Casa din centrul Petrosaniului în care a locuit, acum multi ani, Octavian Costescu, pe vremea când era guvernator al Vãii Jiului, functie ce a dispãrut odatã cu el, este acum scoasã la vânzare. Autoritãtile locale din Petrosani spun cã nu o mai pot îngriji si, dupã câtiva ani în care a fost în custodia Colegiului de Informaticã Carmen Sylva, acum îsi cautã un proprietar particular.
Locatia este una centralã, iar casa este lângã Scoala I.G Duca, sediul nou, asa încât suma cu care se vinde este si ea pe mãsurã, respectiv 135.800 de lei, fãrã TVA.
Primarul explicã de ce a decis sã o vândã. „Clãdirea a fost datã în comodat Colegiului Carmen Sylva, care a avut acolo un centru de excelentã, dar programul s-a încheiat, iar casa a început sã se degradeze. Am ajuns la concluzia cã cea mai bunã solutie este sã îl vindem acel imobil. Îl poate cumpãra oricine. Imobilul a fost evaluat, iar pretul din evaluare va fi pretul de pornire a licitatiei ce va avea loc în perioada urmãtoare”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Potrivit documentelor, Consiliul Local al municipiului Petrosani a votat vânzarea prin licitatie publicã a imobilului ce cuprinde un teren 673 mp si o clãdire de 135 mp din strada Bazinului nr. 11.
Clãdirea, însã, este acum degradatã si infiltratiile din acoperis sunt vizibile din afara ei. Totusi, administratia localã va merge pe mâna evaluatorului si va cere suma propusã la licitatie, pentru cã zona este una ultracentralã.
Diana Mitrache