Finalul lunii martie îi aduce în prim plan pe studentii basarabeni din Petrosani, iar la Universitatea de aici si chiar în Parcul Carol Schreter, îi vom gãsi în zilele urmãtoare. Actiunea a început în Universitatea din Petrosani, cu o ceremonie, prin care reprezentantii celor aproape 300 de basarabeni de la noi, au venit cu mâncarea traditionalã, cu muzicã si obiceiurile lor. „Pentru noi este o oportunitate foarte bunã sã studiem la Petrosani, deoarece aici, în România, putem sã primim o diplomã europeanã si credem cã perspectivele sunt mult mai mari. Nouã ne place aici, eu sunt la master în anul II. Profesorii sunt foarte buni cu noi si ne simtim aici ca acasã. Anul acesta este deja al V-lea an al Festivalului Basarabiei si deoarece s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu România, ne-am gândit sã fie accesibil pentru toatã lumea”, a spus Tatiana Caraja, studentã din Basarabia.
Seria actiunilor s-a deschis în 27 martie, în zona de la intrarea în secretariatul Facultãtii de Stiinte a Universitãtii din Petrosani, unde invitatii au putut sã deguste din mâncarea traditional basarabeanã, în cadrul unei expozitii culinare inedite, iar cei din Petrosani i-au primit cu bratele deschise. Autoritãtile locale spun cã i-au adoptat pe acesti studenti si cred cã trebuie sã facã mai mult pentru ei. „Prin acest moment se marcheazã prima unire a României cu Basarabia. La 1 decembrie a urmat unirea cu Transilvania, dar faptul cã la Petrosani sunt în jur de 300 de studenti basarabeni este un câstig pentru comunitatea noastrã si pentru universitate. Dacã stai de vorbã cu acesti studenti, ne regãsim pe noi, cei de acum 30 de ani. Vorbesc ca si caracter, structurã si perceptie asupra vietii, în general. Cred cã trebuie sã îi ajutãm acum mai mult”, a adãugat si Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
De-a lungul acestor zile de sãrbãtoare, vom putea participa, alãturi de studentii basarabeni, la întreceri de fotbal, jocuri, skyfall, dar si multe actiuni antrenante prin care acesti tineri, veniti la studii în Petrosani, ne aratã cã si ei sunt români.
Un flash mob va avea loc în Parcul Central Carol Schreter de la Petrosani, în 30 martie, de la ora 17,00, iar la final suntem invitati cu totii sã ne prindem în Hora Unirii. La final, vor fi lansate 100 de lampioane spre cer.
Diana Mitrache