Modificarea starii vremii si poluarea sunt doar doua dintre motivele care au dus la raspandirea acoperisurilor verzi (cu vegetatie) si in Romania. Ele reprezinta una dintre cele mai inovative si eficiente solutii pentru redresarea mediului inconjurator.
Vegetatia de pe acoperis capteaza dioxidul de carbon din atmosfera, microparticulele sau praful purtat de vant, genereaza oxigen, oferind un aer mai curat, mai respirabil. In plus, se stimuleaza biodiversitatea, intrucat acestea reprezinta un important refugiu pentru microhabitate, care sunt de regula deranjate de construirea de cladiri.
„Avantajele sunt multiple. Fie ca ne referim la economia de energie realizata prin micsorarea diferentelor de temperatura interioara a cladirilor cu amenajari de invelis vegetal, fie la aspectul in mod cert atractiv a unui acoperis cu verdeata, relatia cost – eficienta inclina mult spre ideea implementarii unui asemenea proiect”, explica dl. Mathe Janos, administratorul companiei Odu Green Roof, lider de piata in proiectarea si realizarea acoperisurilor verzi.
De exemplu, in cazul in care temperatura exterioara este de 35° C la umbra, la nivelul unui acoperis cu invelitoare clasica ea poate atinge 80° C. Insa acoperisurile verzi asigura izolatia termica si pastreaza racoarea in casa, sub 25° C. Se adauga si alte avantaje, precum izolatia fonica, protectia impotriva radiatiilor electromagnetice; este complet ignifug; retine si filtreaza apele pluviale.
In functie de complexitate, acoperisul verde poate fi extensiv si intensiv. Pe langa avantajele directe, de termo sau fonoizolatie si protectie mecanica a hidroizolatiei, ele au o contributie activa si la reducerea poluarii din zonele urbane.
Acoperisul extensiv este alcatuit majoritar din plante rezistente la variatii mari de temperatura, seceta sau ger, in special specii de sedum sau iarba grasa iar cel intensiv din gazon, flori si arbusti ornamentali, putand fi folosit ca un mic parc cu zone de circulatie.
Costurile solicitate de un acoperis verde sunt accesibile chiar si pietei imobiliare romanesti. Preturile pot porni de la 50 de euro + TVA/ mp, insa cel final va fi influentat de forma, inclinatia, cota de inaltime, accesibilitatea respectiv marimea acoperisului.
Daca acoperisurile „clasice” se inlocuiesc, in cele mai multe cazuri, dupa 20 – 30 ani, cele verzi au o durata medie de utilizare de 60 – 100 de ani. Un aspect financiar, deloc de neglijat, este amortizarea investitiei in timp relativ scurt, respectiv 8 – 12 ani.
„Avantajul diferitelor tehnologii de care ne folosim in realizarea acoperisurilor vegetale consta in faptul ca specialisti se pot adapta la cele mai diverse tipuri de invelitori noi sau vechi, existand solutii ultrausoare care produc incarcari similare cu tigla (60 – 75kg/mp) nefiind necesara intarirea structurii acoperisului”, precizeaza administratorul Odu Green Roof.
Trebuie amintit faptul ca 10% din acoperisurile plate din Germania si 12% din casele elvetiene sunt acoperite cu vegetatie.