Peste 500 de unitãti miniere au fost închise în România începând cu anul 1998. Statul a alocat fonduri pentru lucrãrile de închidere si ecologizare.
La acestea s-au adãugat si fonduri de la Banca Mondialã. În 14 ani, în perioada 2003-2017, statul a „îngropat” 1,3 miliarde de lei pentru închiderea unitãtilor miniere.
“În activitatea derulatã în perioada 2003-2017, functie de fondurile alocate, Conversmin SA a gestionat programe de închidere si ecologizare, definite anuat de cãtre Ministerul Economiei, pentru toate obiectivele miniere aprobate la închidere si ecologizare, cu mici exceptii (obiective miniere finantate din fonduri de la Banca Mondialã)”, aratã Ministerul Economiei.
Astfel, în anul 2003 s-au alocat 19.806.879 de lei, în anul urmãtor suma a crescut, aceasta ajungând la 29.511.270 lei. În anul 2005 alocatiile bugetare pentru programul anual de conservare, închidere, reconstructie ecologicã si activitãti postînchidere au fost în sumã de 55.816.680 lei, iar în 2016 sumele au ajuns la 83.387.443 lei. În anul 2007 statul a plãtit 120.234.632 lei. Cea mai mare sumã a fost alocatã în anul 2008. Atunci, statul a plãtit 178.132.000 lei. Conform Ministerului Economiei în perioada 2009 – 2017 s-au alocat: 2009 – 132.643.000 lei; 2010 – 135.934.000 lei; 2011 – 142.945.000 lei; 2012 – 134.788.436 lei; 2013 – 50.376.276 lei; 2014 – 74.177.825 lei; 2015 – 57.963.125 lei; 2016 – 59.902.412 lei; 2017 – 41.770.000 lei.
Conversmin este societatea care s-au ocupat de lucrãrile de închidere si ecologizare a perimetrelor miniere. Societatea a fost înfiintatã în anul 2002 cu scopul de a închide si ecologiza unitãtile miniere. “Functie de fondurile alocate societatea a înregistrat profit sau pierdere, întreprinzând si demersuri pentru a extinde activitatea, realizând si alte venituri decât cele provenite din derularea programului anual, câstigând licitatiile pentru serviciile de asistentã tehnicã acordatã în cadrul contractelor de achizitie publicã pentru lucrãrile de închidere efectuate de SNIM Valea Jiului la obiectivele miniere Petrila, Paroseni, Uricani”, mai aratã Ministerul Economiei. Dupã anul 1998, în România au fost închise 556 de unitãti miniere aprobate prin Hotãrâri de Guvern.
Monika BACIU