Sub genericul „România se ridicã în picioare pentru asistenta socialã”, la Petrosani a avut loc o primã întâlnire, la nivel judetean, a asistentilor sociali, cu scopul de a promova profesia celor care se ocupã de comunitate.
Au venit din toate mediile sociale, oameni care au în grijã bãtrâni, copii, autoritãtile locale sau judetene, reprezentanti ai mai multor ONG-uri si ai mediului academic, cu totii ca sã vadã ce le lipseste si cum pot face ca lucrurile sã meargã mai bine.
„Evenimentul este organizat în contextul campaniei nationale „Toatã tara în picioare pentru asistenta socialã”, iar judetul nistru este parte din acest proiect national. Aici la Petrosani, pentru cã Colegiul Asistentilor Social are sediul aici, în Petrosani, în parteneriat cu Universitatea din Petrosani. De altfel, evenimentul îsi propune sã promoveze profesia de asistentã socialã si sã o readucã la nivelul profesional, care i se cuvine în societatea noastrã, unul dintre obiectivele esentiale fiind sã promoveze si sã celebreze asistentii sociali, care îsi dedicã întreaga viatã în folosul aproapelui si a comunitãtii”, a spus Felicia Andrioni, organizator al întâlnirii de la Petrosani.
Cei care se ocupã de aceastã meserie, deloc usoarã, trebuie încurajati si promovati. Asta spun cei care îi reprezintã si care cred cã de ei va fi mereu nevoie, pentru ca societatea sã se însãnãtoseascã.
„Sistemul national de asistentã socialã si, în mod special, asistenta socialã de la orase, sate si comune se aflã în derivã. Tocmai de aceea evenimentele organizate de noi în cadrul acestei campanii, are câteva obiective. Dincolo de promovarea si valorizarea profesiei de asistent social, aducem în atentia oficialitãtilor centrale si locale probleme legate de salarizare, de întãrirea retelei rurale de asistentã socialã, probleme legate de logisticã si infrastructurã, a serviciilor de prevenire de la nivel comunitar, iar asta înseamnã respectarea statutului nostru profesional”, a declarat la Petrosani, prof univ dr. Doru Buzducea, presedintele Colegiului National al Asistentilor Sociali din România.
Specialistii spun cã, mai ales în zone precum Valea Jiului, ar trebui ca serviciile de prevenire, ca si cele de sprijin sã fie extrem de active si sã îi ia în calcul pe toti cei care traverseazã perioade critice.
„Suntem oameni, iar toate grupurile sociale, care se confruntã la un moment dat cu probleme sociale, trebuie transformate din categorii sociale, în categorii de glorie. Si acesta este mesajul nostru. Nu as dori sã dãm vina pe cei care se confruntã cu situatii de dificultate, nu as dori sã mergem pe ideea cã sãracul este vinovat de sãrãcia în care se aflã. Autoritãtile statului si noi, în general, suntem responsabili de rezolvarea acestor probleme sociale. Un asistent social de la primãrie poate transforma mentalitãti, este un agent al schimbãrii, dar poate deschide inimile oamenilor si institutiile statului, pentru acesti oameni”, a conchis profesorul Doru Buzducea.
La aceastã întâlnire s-a vorbit despre viitor, despre modul de abordare al problemelor, despre viitoare strategii si despre ceea ce este de fãcut pentru ca meseria de asistent social sã fie cea care salveazã comunitatea.
Diana Mitrache