„N u m-am distrat niciodatã ca în ultimul an”, ne-a spus badea Stefan Gros, care în 26 octombrie a împlinit 100 de ani. Îl vedem, în ultimele zile, alãturi de Cabral într-o reclamã la un supermarket, însã, omul recunoaste cã nu prea mãnâncã el produsele la care face reclamã.
Îi plac, nu neagã, dar viata lui, pânã la 100 de ani a trãit-o în vârf de munte, cu slãninã de porc, carne de oaie, mãmãligã, pe care si-o preparã zilnic si brânzã, ori lapte. Nu poate altfel, iar asta l-a tinut sprinten si mereu pus pe glume. Cum îl vezi, are o glumã bunã, un scurt catren cu care te înveseleste si poate cã tocmai de aceea a ajuns sã facã si reclame, pentru cã e carismatic.
Noi l-am gãsit la Emil Pãrãu, cel care, la 90 de ani, i-a fãcut prima carte de muncã si l-a ajutat sã îsi depunã documentele la somaj, unde toatã lumea s-a mirat de faptul cã badea Stefan vrea sã îsi dubleze vârsta.
„Pânã îl ajung pe tata mai am un pic. El a trãit 103 ani”, a spus badea Stefan.
Nu avem conducãtori, dar nici noi nu suntem prea buni
Te-ai astepta sã strigi la el ca sã audã, dar nici vorbã! E mai vioi ca noi toti si când am iesit cu el la o scurtã plimbare prin zãpadã, am vrut sã îi dau mâna ca sã urce niste scãri, dar nu avea nevoie! E sprinten, dar are un of! Clasa politicã e slabã! Si o spune el, care a trãit în ultimul centenar alãturi de toti conducãtorii acestei tãri. „Prima datã Dumnezeu mi-a trimis un înger pãzitor, care m-a purtat pânã la ora actualã. În 26 octombrie 2017 am împlinit 100 de ani. Sper cã pânã sã ajung anii lu tata, mai am 2 ani si sper cã îi ajung, sã vãd tara asta bine. De la 20 de ani de când am fost în armatã, am trãit si cu Regele Mihai, dar mai amãrât ca guvernul ãsta de azi încã nu am vãzut. Pleacã oamenii în tãri strãine sã câstige un ban si când vine statul de astãzi îi ia din ei. Si el o muncit acolo. La români sper sã le gãseascã Dumnezeu un om care sã aparã si sã aibã judecatã. Pentru toatã lumea, nu doar pentru el”, a spus badea Stefan. Pânã sã avem noi un conducãtor bun, badea spune cã bine ar fi sã ne schimbãm si noi sã fim mai darnici si sã ne iubim unii cu altii si, dacã ai o felie de pâine, împarte-o cu vecinul de peste gard! „Bem, mâncãm, râdem, el se uitã de dincolo, dar nu-l chemãm si pe el. Hai sã dãm noroc toti! Sau, dragul meu, na si tie ceva. Nu te primesc cu mine, dar mânc-o tu acolo!”, spune Stefan Gros.
„La etatea mea, sunt singurul român care s-a distrat un an întreg în Bucuresti”
Sã nu uitãm de Dumnezeu! Este povata unui bãtrân de peste 100 de ani, care spune cã nu prea a luat bani pe reclama de la supermarket, dar el s-a distrat prea bine ca sã îi mai pese de ceva. Ne spune cã mai gustã produse la cutie sau conservã, dar ce creste el e sfânt si cu aia se hrãneste. Si poate, veselia lui vine si din modul de viatã pe care l-a avut mereu.
„Eu am folosit numai produse din casã. Mai în ultimii 15 -16 ani, m-am mai pângãlit si cu câte ceva la conservã, otrãvuri. Le rãresc. Eu câte din prãvãlie, cãrnuri si conserve, îmi plac la gust, dar mã gândesc eu asa cã oaia e crescutã de mine, la Crãciun un purcel îl tai. Cel mai mult am mâncat brânzã, unt, slãninã. Si acum rar îi zi ca sã nu fac mãmãligã, sã mãnânc cu brânzã. Ce e ãla colesterol? Nu stiu ce e! Eu bag în mine cât încape. Pãi în viata mea nu m-am distrat, ca acum de 10 ani. Mã distrez si simt cã întineresc. Pot sã zic cã îs primul om din România care s-a distrat un an de zile în Bucuresti. Am vãzut tot Bucurestiul, am fost si de unde o zburat Ceausescu cu elicopterul si toate alea si tare m-am distrat uneori. Dar nu stau mai mult. E ca la puscãrie. Mã duc, dar vreau înapoi la mine la munte, la larg!”, spune Stefan Gros.
L-am întrebat ce planuri poate sã mai aibã la 100 de ani, dar este fericit cu ce are, stie cã are un înger pãzitor bun si sperã sã trãiascã atât cât sã vadã oamenii iubindu-se mai mult si tara condusã de oameni care sã îi vrea binele. La Centenarul Unirii va avea 101 ani si abia asteaptã sã vadã cum o fi atunci. Ne promite cã îl vom întâlni, cã nu se va grãbi sã plece si spune cã din varã se întoarce la stânã, una nouã în Pasul Vâlcan.
Diana Mitrache
