Cea mai inalta constructie din lemn din lume se afla in Romania si atrage o multime de vizitatori. Este vorba despre o biserica, construita langa localitatea maramureseana Sapanta, in imediata vecinatate a granitei cu Ucraina.
Manastirea a fost ridicata in anul 2003, aproape de locul unde a fiintat vechea biserica de lemn, distrusa in anii 1700. Pe drumul care merge de la Sapanta la Sighetu – Marmatiei, pe malul Tisei, se gaseste cea mai inalta constructie din lemn din lume, o manastire care impunge cerul si care depaseste ca inaltime chiar si Statuia Libertatii din New York. Este, poate, prea putin cunoscuta fata de cat ar trebui sa fie promovata si noi am aflat de existenta ei abia acum, desi a fost construita din 2003. Te pierzi in maretia ei, iar impreuna cu peisajul mirific si linistea de aici care iti tiuie la propriu in urechi fac din acest loc o zona binecuvantata pentru oricine care ajunge aici. A fost ambitia preotului de aici sa ridice mandra constructie care beneficiaza de un sistem de sustinere din barne groase, asemanator vechilor case maramuresene, insa mult mai elaborat.
Vechile radacini istorice
Manastirea Sapanta-Peri este o manastire cu vechi radacini, infiintata, initial, pe vremea voievozilor Dragosesti pe locul unei vechi sihastrii ce purta hramul Sfantul Arghanghel Mihail. Voievodul Balcu si apoi si Drag – nepoti ai lui Dragos Voda – sunt cei care au daruit acestei manastiri terenuri si bunuri astfel incat in 1391 este construita o biserica din piatra. Ulterior, mandra biserica a fost ridicata la rangul de Stavropighie Patriarhala cu jurisdictie peste bisericile din opt tinuturi, respectiv Maramuresul, Saalajul, Arva, Ugocea, Beregul, Ciceul, Ungurasul si Almasul Bihorean. Pe 13 august 1391, printr-o diploma patriarhala, Manastirea Peri a fost instituita cu atribute episcopale, avandu-l ca intai episcop pe Simion Moldoveanul. Si sediul Episcopiei a ramas aici timp de 312 ani. In plus, tot in aceasta perioada Sapanta-Peri a servit ca resedinta multor episcopi, printre care si Iosif Stoica, canonizat ulterior de catre Sfantul Sinod. De asemenea, tot la Sapanta-Peri a functionat una din scolile de caligrafie insemnate din Romani si aici au fost traduse si copiate in romana, pentru prima data, Psaltirea, Evanghelia, Legenda duminicii, Codicele Voronetean si Faptele Apostolilor.
Reconstruita aproape de vechea locatie, azi ucraineana
Distrusa in 1703, in timpul rascoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea, Manastirea Sapanta-Peri a fost reconstruita la finalul secolului 20 – inceputul secolului 21 in Parcul Dendrologic Livada, nu departe de locatia originala, care astazi se afla in Ucraina. Planurile initiale au fost modificate, iar preotul paroh a avut ambitia sa ridice cea mai inalta constructie din lemn din lume. Biserica poarta hramul Sfantul Arhanghel Mihail si este inalta de 75 de metri de la pamant la cer. Constructia a fost realizata dupa planurile arhitectului Dorel Cordos de catre mesterul Ioan Stiopei , din Barsana – Maramures. Ca sa va dati seama de cat de impresionanta este constructia, va spunem ca numai crucea din varful turlei are 7,50 metri inaltime si o greutate de 430 kg. In interiorul manastirii se pot observa doua randuri de arcade suprapuse, cu deschideri diferite, ce dau pridvorului o nota aparte. Mai mult decat atat, biserica maramureseana este placata cu 8,5 kilograme de aur, iar crucea este, la randul ei, invelita cu patru kilograme de aur. Turla manastirii este vizibila de la o distanta de cinci kilometri peste Tisa si poate fi admirata de romanii din Transcarpatia, regiune a Maramuresului istoric ramasa in Ucraina. Desi lucrarea nu este nici acum finalizata in totalitate biserica de la Manastirea Sapanta – Peri a fost sfintita la data de 31 august 2003. Intre 2003-2004 a fost construit si altarul de vara de catre mesterul Ioan Stiopei. Macar pentru unicitatea sa, Manastirea din Peri nu ar trebui sa lipseasca din niciun itinerar turistic prin tinuturile din Tara Maramuresului.
Carmen Cosman