Brâncusologi din toatã tara vin, la sfârsitul acestei sãptãmâni, la Petrosani, pentru cã, în luna noiembrie se împlinesc 80 de ani de când Coloana Infinitului a fost realizatã aici.  Va fi un regal dedicat acestei structuri, la care au lucrat oamenii din zona noastrã la Atelierele  centrale de la Petrosani. Cu acest prilej va fi vernisatã o expozitie de fotografii-document si doi dintre cei care au lucrat, ori au restaurat structura Coloanei lui Brâncusi, vor vorbi publicului, în cadrul unei sesiuni de colocvii. De altfel, Brâncusi va fi prezent si pe scena Teatrului Dramatic I.D Sîrbu din Petrosani, acolo unde se va juca piesa lui Valeriu Butulescu: „Infinitul  Brâncusi”.
„În premierã, dupã ce au trecut 80 de ani de la momentul când Constantin Brâncusi, a realizat aici, în 1937, la Atelierele Centrale Petrosani, capodopera lui: Coloana Infinitã. E un moment deosebit de important pentru istoria culturalã a orasului nostru. Vor veni si cei doi ingineri, care, în 2001 si 1968, au reconditionat Coloana, care vor avea niste mãrturisiri deoseibite despre calitatea lucrãrilor de la noi”, a spus Ovidiu Rizopol, organizator al evenimentului.
Manifestãrile culturale încep sâmbãtã, la ora 9,00, cu un vernisaj de fotografii si timbre dedicate marelui Constantin Brâncusi. Vor fi 27 de fotografii care aratã filmul realizãrii Coloanei, de la sãparea fundatiei, la montarea ultimului element, tocmai pentru cã prea putini stiu cine au creat capodopera lui Brâncusi.

„Eu am participat la multe simpozioane, dar extrem de ara am auzit vorbind de Petrosani. Expresia este cam asa: Constantin Brâncusi, care a fãcut Coloana la Târgu Jiu, dar se suîntelege cã acolo ar fi fãcut-o. Cum sã o facã acolo? Capodopera brâncusianã a fost fãcutã aici. Aici a fost proiectatã, a existat proiectul tehnic al fundatiei, cei de aici au transportat-o, au montat-o si au ridicat-o la vertical si s-a dat, cum s-ar spune, la cheie si e pãcat sã nu se stie asta”, a conchis Ovidiu Rizopol.
Din pãcate, însã, Atelierele centrale, fostul Gerom, sunt acum demolate, chiar dacã în urmã cu mai multi ani, aici s-a turnat fundatia unui viitor muzeu al Coloanei Infinitului. Ideea a murit din fasã si niciodatã nu s-a concretizat, singurul loc dedicat lui Brâncusi si Coloanei sale fiind la Muzeul Mineritului din Petrosani.
Diana Mitrache