Dupa zeci de ani de munca grea in mina de carbune s-a dedicat sportului si obtine medalie dupa medalie la campionatele de atletism destinate veteranilor. Eugen Carlejan are peste o suta de titluri de campion national, regional, international sau balcanic, la concursurile sportive la care a participat.
Eugen Carlejan este aproape invincibil in intrecerile de atletism destinate veteranilor, In ciuda faptului ca a muncit o viata intreaga in adancul pamantului. A fost si la crosul din Straja, derulat In urma cu cateva zile fiind nelipsit de la orice competitie pe care si-o permite financiar.
Campionul spune ca mina l-a calit, l-a facut sa poata invinge chiar daca nu intotdeauna credea ca va putea face acest lucru. A ajuns sa fie spaima atletilor de la categoria sa de varsta. De multe ori fara bani suficienti pentru a-si asigura si cazarea inaintea competitiilor, veteranul a Indurat, dar nu s-a dat batut si a Invins aproape de fiecare data.
Eugen Carlejan a avut dintotdeauna o pasiune pentru sport, mai ales pentru atletism, dar pentru ca trebuia sa-si intretina familia a decis sa munceasca in minele de carbune, la fel ca mai toti barbatii din Valea Jiului. Dupa ce si-a facut „stagiul” in mina si a indeplinit varsta de pensionare, barbatul nu s-a multumit sa se retraga intr-un colt pentru liniste cum au facut alti camarazi.
Primul concurs, prima medalie
„Am vrut sa-mi realizez visul si asta am facut. Chiar daca nu mai puteam participa decat la categoria veteranilor, imi doream o medalie. Am inceput sa ma antrenez de dimineata pana seara doar pentru a castiga aurul”, spune multiplul campion.
Nu a fost usor sa ajunga la prima intrecere pentru ca nu avea bani, iar cu pensia lui destul de mica nimeni nu-i dadea sanse de izbanda. „Am pus deoparte cate un leu, cum am putut si, In cele din urma, am reusit sa-mi cumpar echipament de concurs si biletul pentru deplasarea la competitie. Am concurat de foarte multe ori cu campioni care se pregateau de zor in cadrul unor cluburi renumite din strainatate si erau sustinuti financiar pentru a se bate la potential maxim, dar eu nu m-am dat batut si am reusit sa-i inving”, povesteste Eugen Carlejan. Si, Intr-adevar, a reusit sa „bata” campioni renumiti si nu doar la o proba ci chiar la mai multe. A obtinut medalie de aur chiar si in capitala jocurilor Olimpice, la Atena. Cat il tin picioarele va alerga la toate intrecerile pentru veterani spune veteranul si-i incurajeaza si pe altii sa faca sport. „Daca eu pot dupa o viata in mina, pot si ei. Mai convingator de atat nu se poate“, a spus campionul la atletism Eugen Carlejan. Se intristeaza cand vede foarte multi tineri care-si irosesc timpul prin baruri in loc sa se gandeasca la sanatatea lor.
Maximilian Ganju