Oamenii care au venituri mici beneficiazã de subventii de la primãrie, ca sã îsi încãlzeascã locuintele si în aceastã iarnã, dar trebuie sã îsi depunã cererile.  Acestea vor fi primite din 15 octombrie, însã, pânã atunci, orice om care doreste informatii se mai poate adresa celor de la serviciul social al primãriei.
„Singurele modificãri constau în modelele de cerere. Persoanele care au ajutor social, ori alocatie pentru sustinerea familie, pot depune si cereri pentru ajutorul de încãlzire, pe acelasi model de cerere. Pânã în prezent, s-au întocmit actele pentru ajutoarele de încãlzire cu lemne si cãrbuni, pentru asistatii care au v.m.g. În data de 25 vom da ajutoarele acestor oameni, prin casieria noastrã. Este vorba de 290 de lei, adicã 58 de lei pentru fiecare lunã, din noiembrie pânã în martie”, a spus Cristina Mraz, director DPLAS (Directia Publicã Localã de Asistentã Socialã).
Cei care beneficiazã de ajutoare trebuie sã aibã un venit net de pânã la 786 de lei pe membru de familie, în cazul în care vor subventionarea energiei termice, de pânã la 1.082 de lei pentru persoanele singure. Lemne de foc primesc cei care au venituri mai mici de 1.800 de lei, sau 2100 în cazul persoanelor singure, iar ca sã primeascã subventii pentru gazele naturale, o familie trebuie sã aibã un venit net de pânã la 615 lei.
În cazul în care se  încãlzesc cu energie electricã, venitul trebuie sã nu depãseascã 915 lei.
„O parte din cereri se transmit la SC Termoficare si acolo pot merge cei care beneficiazã de subventii pentru acest sistem. Sunt aceleasi acte si le-am afisat la intrare. Cei care se încãlzesc cu gaze naturale, trebuie sã depunã si un raport de verificare a centralei, sau convectorului si ultima facturã de platã, iar la energia electricã, acel contract cu furnizorul si ultima facturã de platã”, a mai adãugat directorul DPLAS.
Cererile se depun din 15 octombrie la sediul Directiei de Asistentã Socialã, într-un birou aflat lângã serviciul de impozite si taxe locale, iar la restul primãriilor, acestea se aflã în sediul unitãtii administrativ-teritoriale.
Diana Mitrache