În perioada 24-26 septembrie 2017, o delegatie a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minierã si Protectie Antiexplozivã – INSEMEX Petrosani, condusã de domnul Director Stiintific – Dr. ing. Constantin LUPU, a participat la cea de-a 23-a Întâlnire a Conducãtorilor Autoritãtilor Miniere de Stat din Europa.
Evenimentul organizat în capitala Slovaciei, Bratislava, a avut ca temã de discutii si dezbateri tehnice Politicile UE privind materiile prime si impactul lor asupra exploatãrii zãcãmintelor de minerale utile. La aceastã întâlnire de lucru au participat conducãtori ai Autoritãtilor Miniere din Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia, Serbia, Slovacia si Ungaria, precum si un comisar european în calitate de observator si care a prezentat principalele preocupãrii ale Comisiei Europene privind materiile prime energetice si ne-energetice.
A 23-a întâlnire a contribuit la schimbul de cunostinte, informatii si experiente referitoare la politicile privind materiile prime si impactul acestora asupra activitãtii miniere din tãrile participante, aceste strategii putând fi esentiale pentru promovarea mineritului si a acceptabilitãtii sale sociale. Tinând cont de cele stabilite în cadrul întâlnirii din 2014 care s-a desfãsurat in Dublin, Autoritatea Minierã din Austria a prezentat si a notificat celelalte tãri participante asupra unui accident minier major ce a avut loc în industria minierã a Austriei, în anul precedent. Notificarea asupra unor astfel de experiente si împãrtãsirea cunostintelor dobândite în urma lor va continua si în cadrul urmãtoarelor întâlniri anuale.
Participantii au stabilit de comun acord extinderea cooperãrii între Autoritãtile Miniere de Stat din Europa privind temele de interes comun sau cele de interes general, precum si furnizarea de asistentã reciprocã, evitând duplicarea activitãtii lor cu cea a altor Organisme Europene. Statele care nu au participat pânã acum la aceste întâlniri vor fi invitate la actiunile viitoare, iar o invitatie deschisã de participare va fi lansatã si cãtre organismele relevante ale Comisiei Europene.
La finalul sedintei de lucru, conducãtorii Autoritãtilor Miniere au semnat Memorandumul întâlnirii, stabilindu-se tema de anul viitor a întâlnirii care va avea loc în anul 2018 în Austria, si anume “Planuri de urgentã si de reactie la situatiile de crizã pentru operatiunile miniere de suprafatã si subteran”. În acelasi timp, Autoritatea Minierã din Germania si-a exprimat intentia de organizare a întâlnirii anuale din 2019.