Comisia paritarã de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara s-a întrunit, la începutul acestei sãptãmâni pentru a stabili mai multe aspecte legate de anumite beneficii de care pot beneficia salariatii.
În principal, este vorba de acordarea anumitor ajutoare bãnesti. “Am avut comisia paritarã prin care am reglementat acordarea unor ajutoare pentru salariatii care suferã de boli grave si incurabile. Totodatã s-a stabilit si un ajutor pentru operatiile efectuate în strãinãtate”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
Potrivit sindicalistilor, în urmã cu vreo doi ani au existat câteva cazuri în care salariatii au fost operati la spitalele din strãinãtate.
“Este vorba de operatii care nu se pot face la noi în tarã. În urmã cu doi ani au fost douã astfel de cazuri”, a mai spus sursa citatã. Media ajutoarelor pentru boli grave si incurabile în anul 2015 a fost de circa 14-15 ajutoare/lunã. În perioada ianuarie – martie 2016 au fost analizate un numãr de 30 cereri ale angajatilor S CEH SA de cãtre comisia mixtã administratie – sindicat si acordate ajutoare în valoare de 30.300 lei
Monika BACIU