La Lupeni, au fost atunci, 22 de mineri morti si 148 de rãniti. Tragedia nu este departe de noi. 6 august este o zi neagrã în istoria mineritului din Valea Jiului… Primele sapte luni ale anului 1929 astern deznãdejdea în Valea Jiului.
Deziluzia trãdãrii si mizeria vietii înclestau sufletele. În lunile februarie si martie 1929, Comisia de arbitraj din cadrul Tribunalului Deva s-a întrunit în 12 sedinte fãrã niciun rezultat. Negocierile pentru semnarea contractului colectiv de muncã deveniserã statice. Treptat, mureau sperantele minerilor….
Foaia Nationalã, în ”Lupeni 1929. O istorie imposibilã”, face o radiografie a acelor momente din viata minerilor, dupã dr. Florin Rotaru si având ca sursã Revista Clipa – Magazinul actualitãtii culturale românesti…
În publicatia Viata muncitoare, în 17 martie 1929, este scrutat timpul prezent, dar si viitorul apropiat: „Cei 30.000 de robi din Valea Jiului ce scormonesc adâncurile pãmântului nu vor sã mai rabde mizeriile […]. Peste putinã vreme ei vor porni la luptã pentru cucerirea revendicãrilor lor. Spiritul de solidaritate si de luptã al robilor din Valea Jiului va face sã tremure întreaga burghezie si social-democratie. Muncitorimea trebuie sã stie cã numai prin lupta lor vor putea impune revendicãrile lor. Altfel nu.”Calmul aparent al muncitorilor din viata zilnicã de la suprafatã, linistea din galeriile minelor si din ateliere îngrijorau patronii. În iunie 1929, administratia minelor scria directorului general, la Bucuresti: „Avem onoarea a vã raporta cã, dupã cum ne comunicã informatorii nostri, muncitorii din Valea Jiului fac pregãtiri pentru declansarea grevei generale.”
Un bun prilej al declansãrii acesteia a fost consideratã ziua de 1 august. În zilele de 29 si 30 iulie, au avut loc în Valea Jiului mai multe întruniri si mitinguri menite sã pregãteascã marea demonstratie de stradã din ziua de 1 august.
Temãtor, guvernul national-tãrãnist a luat mãsuri speciale de prevenire. O importantã deosebitã s-a acordat mãsurilor de intimidare. Patrule de jandarmi au mers din casã în casã si i-au amenintat pe mineri cã vor fi arestati dacã nu se vor prezenta la lucru. Preventiv, mai multi sindicalisti au fost arestati. Pentru moment, mãsurile represive si-au atins obiectivul: 
demonstratia programatã la 1 august a esuat. La Petrosani, soseste, cu scopul deslusirii cauzelor esecului, Vasile Luca, presedintele Consiliului General al Sindicatelor. În zorii zilei de 3 august, se deschid lucrãrile Conferintei sindicatelor din Valea Jiului. Întrerupte la prânz, discutiile urmau a fi reluate în dupã-amiaza aceleiasi zile. Din motive rãmase necunoscute, Vasile Luca nu a fost prezent la locul stabilit pentru continuarea lucrãrilor. În cursul noptii, el a plecat spre Bucuresti, iar o parte dintre participanti a fost arestatã. S-au salvat delegatii din Lupeni, întrucât nu s-au dus acasã, unde erau, de fapt, asteptati de jandarmi. Într-o stare de puternicã tensiune, în dimineata zilei de 4 august, se desfãsoarã conspirativ consfãtuirea principalilor activisti de sindicat. Acum, se adoptã hotãrârea declansãrii grevei generale a doua zi, în 5 august. Dimineata, la orele 6, minerii de la mina Ileana n-au intrat în minã si nu si-au ridicat lãmpile. Dupã 40 de minute de tratative cu reprezentantii administratiei, minerii s-au încolonat si au pornit în mars spre mina Stefan. Concomitent, muncitorii de la mina Victoria au înapoiat lãmpile si, încolonati, s-au îndreptat spre putul Aurelia. Împreunã, minerii de la Victoria si Aurelia s-au îndreptat spre mina Carolina, iar de aici, în jurul orelor 8.30, detasamentele celor trei mine s-au îndreptat spre centrul orasului. Strategia conducãtorilor grevei urmãrea concentrarea tuturor minerilor în centrul orasului, de unde se trecea la ocuparea uzinei electrice, a cãrei întrerupere genera paralizarea întregii activitãti a Societãtii Lupeni. La orele 9,45, aproximativ 5.000 de grevisti au luat cu asalt si au ocupat uzina electricã.
Reprezentantii patronatelor au refuzat sã trateze cu grevistii. Compania de jandarmi si douã companii de grãniceri din Lupeni executau manevre de intimidare în jurul uzinei. Ziua trece cu pregãtirile organizatorice ale ambelor tabere. În cursul noptii, între orele 3 si 4, la Lupeni soseste o unitate de jandarmi, alcãtuitã mai ales din plutonieri si sefi de posturi. Noii sositi fac un popas la o cârciumã, unde li se pun la dispozitie mari cantitãti de bãuturi spirtoase. La orele 5,30, sosesc comandantii trupelor, prefectul judetului Hunedoara, Stefan Rãzvan, prim-procurorul Tribunalului Hunedoara, judecãtorul de instructie.
Tãcerea diminetii este spartã de discursul prefectului. Urmeazã somatiile prim-procurorului adresate grevistilor pentru a pãrãsi uzina imediat si neconditionat. Muncitorii au rãspuns cu revendicãrile lor: pâine, contract colectiv, conditii umane de muncã, dreptate si libertate. Dupã trecerea minutelor acordate prin somatie, s-a dat ordin jandarmilor sã evacueze uzina. În timpul busculadei s-a auzit un foc de revolver. El a constituit pretextul deschiderii
focului asupra muncitorilor. Jandarmii au tras în plin si douãzeci de trupuri neînsufletite au cãzut în curtea uzinei. Ulterior, dintre cei 150 de grevisti cãzuti, doi au decedat. Grãnicerii, în schimb, au tras în aer. Totusi, se putea ajunge la un adevãrat mãcel, dacã nu ar fi intervenit un eveniment neprevãzut. Dinspre dealul din fata uzinei, familiile muncitorilor baricadati, sotii, copii, pãrinti, au trimis o ploaie de pietre asupra jandarmilor. Loviturile determinã dispersarea jandarmilor, fapt care a creat posibilitatea celor 5 000 de mineri sã se retragã din uzinã, îndeosebi prin canalul de scurgere spre Jiu. Canalul era îngust, iar la gura lui s-au asezat sute de muncitori. Loviti cu patul de armã si rãniti de gloante, minerii rãniti înrosesc apele canalului. În urma mãcelului, autoritãtile dezlãntuie o teroare în masã. Locuintele minerilor sunt perchezitionate si sunt arestati minerii gãsiti acasã. Se intenteazã un proces celor 70 de grevisti. Peste Valea Jiului se astern doliul si durerea înfrângerii. Sacrificiul lor scrie o lectie în istoria românilor. Astãzi, nimeni nu o întelege. În România contemporanã, o constiintã autenticã este pãtrunsã în fiecare clipã de sentimentul difuz, inexplicabil, al incompetentei si al iresponsabilitãtii, spun sursele citate.
Este greu sã identificãm cel putin o insulã a memoriei cu si pentru acea crimã…
Ileana Firtulescu
