Compania Nationalã a Huilei apare si pe primul semestru al acestui an pe locul doi în clasamentul marilor datornici din cauza aberantelor ”penalitãti de orice fel”. Din datoria de 1,7 miliarde lei, 1,2 miliarde lei sunt dobânzi si penalitãti.

Primii cinci mari datornici la bugetul de stat aveau restante cumulate de peste 5,762 miliarde lei, la finele primului semestru, cu aproximativ 11% mai mult decât în primele trei luni ale anului, potrivit datelor publicate de Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã (ANAF).

Dar cum îi stã bine Fiscului, au legat pe viatã aceste companii de datorie din cauza penalitãtilor uriase care cresc pe principiul bulgãrelui de zãpadã.

Pe locul doi se aflã Compania Nationalã a Huilei (CNH), cu o datorie de peste 1,755 miliarde lei, din care 1,281 miliarde lei provin din dobânzi si penalitãti de orice fel, 255,3 milioane din TVA, 158,5 milioane din impozitul pe venit iar 54,9 milioane din alte impozite si taxe.

Compania Nationalã a Huilei este societate aflatã în administrare specialã conform Legii 137/2002.

Prima pozitie este ocupatã de Compania Nationalã de Cãi Ferate, cel mai mare datornic la bugetul de stat cu datorii 2,486 miliarde lei, din care 1,514 miliarde lei sunt dobânzi si penalitãti, 809,3 milioane lei provin din taxa pe valoarea adãugatã iar peste 161,1 milioane lei din impozit pe venit. Pentru aceastã companie s-au acordat înlesniri al platã. Si aceastã Companie este îngenuncheatã de aceleasi ”dobânzi si penalitãti.

Pe locul trei în topul datornicilor se situeazã Galaxy Tobacco, cu o restantã de 986,5 milioane lei, din care 722,8 milioane sunt din dobânzi si penalitãti, 174,1 milioane lei din accize, 64,6 milioane din TVA si 20,4 milioane din alte impozite si taxe. Si pentru aceastã companie s-au acordat înlesniri la platã.

A patra pozitie în topul restantierilor cãtre stat este ocupatã de Societatea Nationalã de Transport Feroviar de Marfã – CFR Marfã cu datorii în valoare de 346,2 milioane lei, din care 191,4 milioane din TVA iar 144 milioane lei din dobânzi si penalitãti, pentru aceastã companie începându-se procedura de executare silitã.

A cincea pozitie în topul datornicilor este ocupatã de European Food, cu o datorie de 188 milioane lei, din care 128,4 milioane din TVA, iar 55,3 milioane lei din dobânzi si penalitãti de orice fel. Pentru aceastã companie s-a început procedura de executare silitã.

Ileana Firtulescu