”Magazinul meu alimentar/mixt este mic, de cartier, cum se spune, si am nevoie de douã vânzãtoare pe douã schimburi. Anul acesta am angajat sase, din care au plecat cinci. Una a spus cã este nemultumitã de salariu – 800 lei net, plus alimente de 100 lei -, iar celelalte au plecat la Timisoara si la Alba. Cel mai rãu a fost când au plecat amândouã deodatã. Am ajuns cã principala mea grijã sã fie angajãrile, încât nici noaptea nu mã pot odihni de teamã cã rãmân fãrã oameni. Am avut anul ãsta de gând sã închid si sã las baltã tot ce am muncit aici…” – Aurelia Brînc, proprietar magazin agroalimentar, Petrosani-Livezeni.
Pe usile si vitrinele multor magazine troneazã afise cu angajãri de personal, de regulã vânzãtoare, iar unele par a fi permanente. Fluctuatia personalului din domeniu este extrem de intensã, iar micii investitori sunt disperati, pentru cã afacerea lor pare sã-si fi schimbat profilul, din comert în recrutare de fortã de muncã. Câtiva dintre acestia au declarat cã situatia s-a înrãutãtit dramatic în ultimul an pentru cã foarte multi tineri pleacã, iar cei care rãmân nu se adapteazã unor reguli sau programului de lucru fiind la prima angajare, dar ceea ce este mai grav este faptul cã nu corespund având în vedere cã se munceste cu publicul. Este vorba de tinutã, comportament si igienã.
”Magazinul meu alimentar/mixt este mic, de cartier, cum se spune, si am nevoie de douã vânzãtoare pe douã schimburi. Anul acesta am angajat sase, din care au plecat cinci. Una a spus cã este nemultumitã de salariu – 800 lei net, plus alimente de 100 lei -, iar celelalte au plecat la Timisoara si la Alba. Cel mai rãu a fost când au plecat amândouã deodatã. Am ajuns cã principala mea grijã sã fie angajãrile, încât nici noaptea nu mã pot odihni de teamã cã rãmân fãrã oameni. Am avut anul ãsta de gând sã închid si sã las baltã tot ce am muncit aici. Am încercat sã gãsesc familii disperate, sãrace, sã încerc sã pregãtesc pe unul din ei, sã-i fac functionali si sã-i si ajut cum pot, dar nu s-a putut pentru cã s-au învãtat asa si nu vor sã se schimbe, sã intre în rând cu lumea. Cred cã pânã la urmã tot o sã închid afacerea, cã ies mai bine dacã mã angajez la rândul meu” – a declarat Mariana-Iasmina Cornel, mic om de afaceri din Petrila.
”Eu nici nu am mai dat afisul jos din geam, dar sã stiti cã s-a stricat rãu calitatea serviciilor pentru cã nu ai oameni care sã înteleagã cã cu publicul trebuie sã ai bun simt, sã stii cum sã te porti si sã ai un aspect îngrijit. Pe una dintre fete am dus-o acasã la mine. Era mai sãrmanã, crescutã de bunica ei sus, la casa bãtrâneascã din munte. Nu stia de nici unele, era mai sãlbãticutã, dar frumusicã. Am învãtat-o cum sã se punã la punct… A plecat dupã 3 sãptãmâni, cã si-a gãsit un bãiat de teapa ei. Am mai avut o fatã, aia era chiar bunã si m-am bucurat sã o am, dar a plecat în Italia, la muncã. A dus-o sora ei. Astea le-am pãtit în luna august. Este foarte greu cã nu ai cu cine lucra” – a precizat Aurelia Brînc, proprietara unui magazin agroalimetar din Petrosani-Livezeni.
”Eu închid si-i dau dracu’ de puturosi! Pãi ar vrea sã fie plãtiti cã-s frumosi? Cum justificã cele sapte ore de muncã? De exemplu nu are clienti vreo jumãtate de orã, el stã cu raftul golit, cu praful de un deget pe marfã si nu pune mâna sã facã nimic, cã vezi doamne el e vânzãtor, nu femeie de servici. Pãi dacã mai angajez si o femeie de servici, de unde dracu îi dau lui salariu? Sã mã duc sã fur ca sã tin puturosu’?” – a spus, furios, un proprietar de magazin de corpuri de iluminat din Petrosani, care a refuzat sã-i facem public numele.
Pe de altã parte, existã si angajatori care cred cã un salariat este precum sclavul pe plantatie. Am întâlnit douã cazuri în care salariatului i se vorbea urât, în limbaj de cartier, obscen, sau era obligat sã lucreze si acasã la patron pentru cã altfel risca sã-si piardã locul de muncã. Cazurile sunt rare, dar ele existã…
Ileana Firtulescu
