Discutiile cu ministrul Muncii Lia Olguta Vasilescu au vizat ramura minierã si preconizata închidere a exploatãrilor din Valea Jiului. Ca sã fie siguri cã nu rãmân pe drumuri, sindicalistii s-au gândit si la cei care nu au împlinit vârsta de pensie, dar care, dacã minele se închid, nici nu se pot pensiona, desi au lucrat ani buni în minã Tocmai de aceea, i-au cerut ministrului sã ia în calcul acest aspect, iar Lia Olguta Vasilescu a spus cã va analiza acest aspect. „Am cerut ca, atunci când minele îsi vor termina activitatea, personalul care rãmâne fãrã serviciu si nici nu are conditii de pensie, dar are o vechime de 15 ani, sã poatã sã fie pensionat anticipat. Mi s-a rãspuns cã se va purta o corespondentã cu noi, pentru a cunoaste în detaliu situatia si cã vom avea tot sprijinul dânsei, atât pe problema pensiilor, a ordonantei 36, sau pe problema pensionãrii anticipate”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Minerii si primarii din Valea Jiului s-au întâlnit la Bucuresti, la sediul Confederatiei Meridian, care a si intermediat discutiile, cu ministrul Muncii Lia Olguta Vasilescu. A fost un prim contact, dar au primit promisiunea cã vor fi luati în seamã. Mai ales cã deja a trecut un an de când minerii, care au iesit la pensie înainte de 2011, si-au depus documentele, dar pensiile încã nu le-au fost recalculate.
Diana Mitrache